În beciurile poliției

Vicovean arestat pentru un jaf armat comis acum 10 ani, în Germania



Tânărul din orașul Vicovu de Sus, Dumitru Lacatîș (32 de ani), arestat preventiv, în urmă cu trei zile, în baza unui mandat european de arestare, este acuzat de un jaf armat petrecut în urmă cu 10 ani, în Germania. Lacatîș, susțin procurorii germani, care îl vor în spatele gratiilor, a comis jaful în noaptea de 2/3 aprilie 1998, în localitatea Hilders-Dietges.
Împreună cu o altă persoană (al cărui nume nu este prezentat în mandatul emis de nemți), Lacatîș a intrat, înarmat cu un pistol și un revolver, într-o casă și a furat diverse bijuterii, precum și mai multe obiecte în valoare de 15.000 de mărci germane.
În timp ce cei doi furau din casa respectivă, pe ușă a intrat proprietarul, pe care l-au lovit cu o bară metalică în cap și căruia i-au furat toți banii din buzunare.
La plecare, se precizează în mandat, vicoveanul și complicele său au legat victima cu o bandă de lipit și i-au furat mașina, marca Opel.
Inițial, pe numele lui Lacatîș a fost emis un mandat de arestare de către Tribunalul de primă instanță din Fulda-Germania.
Autoritățile germane susțin că vicoveanul și-a dat nume și date de naștere diferite, tocmai pentru a fi mai greu de identificat.
De cealaltă parte, Dumitru Lacatîș, săltat în cursul zilei de miercuri de la domiciliul său din Vicovu de Sus și arestat de judecătorii Curții de Apel Suceava, se jură că nu el a comis jaful și spune că, așa cum reiese și din mandat (n.r.-redactat fără diacritice), persoana căutată este Lacatis și nu Lacatîș.
Autoritățile germane susțin, însă, că au amprentele indivizilor care au comis jaful din 1998, astfel încât magistrații suceveni vor compara urmele papilare ale lui Lacatîș cu cele existente în baza de date a nemților.
Dacă acestea sunt identice, atunci vicoveanul va fi extrădat în Germania, acolo unde riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.



Recomandări

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari
2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari