Trebuie să știm și să înțelegem că tatăl tuturor răutăților și izvor a tot vicleșugul este diavolul. Acesta cu viclenie a înșelat la început pe strămoșii noștri Adam și Eva și cu înșelăciunea cea vicleană i-a scos din rai (Facere 3, 1; II Corinteni 11, 3). Dumnezeu urăște pe omul viclean (Psalm 5, 6). Sfînta și dumnezeiasca Scriptură arată că inima omului este mai vicleană decît orice și foarte stricată! Cine o va cunoaște? (Ieremia 17, 9). Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că vicleșugul este un păcat care, împreună cu altele, își are izvorul și rădăcina în inima omului, zicînd: Căci dinlăuntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrînările, bețiile, uciderile, adulterul, lăcomia, vicleșugurile, înșelăciunile, pizma, hula, trufia, ușurătatea (Marcu 7, 21-22).
Marele Apostol Pavel mustră pe Elima vrăjitorul pentru viclenia lui, zicînd: O, tu cel plin de toată viclenia și de toată înșelăciunea, fiu al diavolului și vrăjmaș a toată dreptatea (Fapte 13, 10). Același Apostol acuză pe cei care s-au împotrivit lui Dumnezeu, plini fiind de toată nedreptatea, de desfrînare, de viclenie, de lăcomie și de răutate (Romani 1, 28-29). Și învățînd pe creștini, le spune: Ne-am lepădat de cele ascunse ale rușinii, nemaiumblînd cu vicleșuguri, nici stricînd cuvîntul lui Dumnezeu (II Corinteni 4, 2). Iar Efesenilor le spune: Să nu fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vînt al învățăturii prin înșelăciunea cea omenească, prin vicleșugul lor spre uneltirea răzvrătirii (Efeseni 4, 14).
Din mărturiile de mai sus ați putut înțelege următoarele: întîi, că diavolul este începutul și rădăcina tuturor răutăților și al vicleșugului; al doilea, că vicleșugul izvorăște din inima omului și al treilea, că oamenii cei vicleni sînt fii ai diavolului și vrăjmași a toată dreptatea.
Să arătăm cîte ceva și despre păcatul cel pestriț și felurit al fățărniciei, care este armură blestemată a vicleșugului diavolesc. Și iată ce am a zice în această privință. Să știți că fățărnicia are rădăcina pe vicleșug, iar roade, pe minciună, pe amăgire, pe măiestrie, pe agoniseala rea, pe necinste și pe vătămarea aproapelui.