Noi atribuții

Viceprimarul Teodora Munteanu va conduce ședințele Consiliului Local Suceava în următoarele trei luni

Viceprimarul Teodora Munteanu va prezida din iulie ședințele Consiliului Local Suceava
Viceprimarul Teodora Munteanu va prezida din iulie ședințele Consiliului Local Suceava

Viceprimarul USR al municipiului Suceava, Teodora Munteanu, va prezida ședințele deliberativului local pentru o perioadă de trei luni, începând cu luna iulie. Decizia a fost luată de către aleșii locali, în ședința ordinară de la finele lunii iunie, când s-a încheiat furtunosul mandat de președinte de ședință al consilierului Adrian Arămescu, marcat de numeroase contre între opoziție și executiv, șicanări politice, discuții interminabile pe teme precum Parcul Șipote și multe alte subiecte delicate.
Pentru Teodora Munteanu, noua postură va fi o provocare, ținând cont de faptul că nu a mai avut acest rol, de mediere și gestionare eficientă a ședinței în același timp, conform unor reguli stabilite prin lege și prin regulamentul de funcționare al CL Suceava, dar, în același timp, stăpânite bine de numai o parte a aleșilor locali, care au ceva experiență acumulată deja.
În același timp, calitatea de președinte de ședință îi va da viceprimarului posibilitatea de a susține mai bine adoptarea unor proiecte de hotărâre inițiate de ea și colegii săi, precum un regulament de administrare a terenurilor de sport ale școlilor de pe raza municipiului Suceava, în completarea HCL 138/2014, astfel încât aceste terenuri să fie deschise pe perioada sfârșitului de săptămână și a vacanței de vară, pentru practicarea de activități sportive.
Mandatul său de președinte de ședință expiră la finele a trei ședințe ordinare de Consiliu Local, indiferent de câte alte ședințe extraordinare sau de îndată au loc între timp.

Recomandări

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare
Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor