Viceprimarul municipiului Arad, lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. Bognar Levente a ajuns la spital cu mai multe fracturi



Viceprimarul municipiului Arad a fost lovit de o mașină în timp ce travarsa strada pe o trecere de pietoni, oficialul fiind suspus unei intervenții medicale în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.Incidentul a avut loc miercuri seara, viceprimarul fiind internat în spital, unde a suferit o intervenție chirugicală la piramida nazală, medicii evaluând situația pentru a vedea dacă mai sunt necesare și alte intervenții.”Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea o mașină pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu, ajungând la intersecție cu strada Blanduziei, a accidentat ușor un bărbat de 60 de ani, care se afla în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcool test, iar rezultatul a fost negativ. Conform procedurii s-a dispus recoltarea de probe biologice, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Lorena Pîrvulescu.



Recomandări