Funcție

Viceprimarul Marian Andronache, ales cu majoritate de voturi președinte al Organizației Municipale Suceava a PMP



Marian Andronache a fost ales președinte al PMP Suceava
Marian Andronache a fost ales președinte al PMP Suceava

Viceprimarul municipiului reședință de județ, Marian Andronache, a fost ales, ieri, în funcția de președinte al Organizației Municipale Suceava a PMP. Conferința de alegeri a avut loc în prezența președintelui executiv al PMP, Eugen Tomac, a vicepreședintelui partidului responsabil pentru organizațiile din zona Moldovei, Petru Movilă, a prim-vicepreședintelui filialei județene, Corneliu Popovici. În urma votului exprimat, Marian Andronache a fost ales cu majoritate de voturi în funcția de președinte al PMP Suceava. Tot ieri au fost aleși membrii Consiliului Executiv Municipal al PNL Suceava. Astfel, în funcția de secretar general a fost ales consilierul local Constantin Munteanu, în timp ce secretar general adjunct este Mihai Sorin Hanceriuc.
Vicepreședinții aleși ai PMP Suceava sunt următorii: Eugen – Cătălin Alexandroaie, Andrei Marian Ciutac, Anca Mihaela Gâtlan, Viorel Florian Gheorma, Johannes Raimund Onesciuc, Angelica Pînzariu, Adrian Cătălin Tabarcea și Ioan Cozorici. Tot ieri au fost aleși opt secretari executivi, respectiv Ionela Buliga, Andrei Adrian Ciobanu, Oltea Harasim, Liviu Havriștiuc, Traian Lupu, Vasile Plăcintă, Ioan Răstoacă și Victor Rusu, în timp ce în funcția de trezorier a fost aleasă Aurica Marcu.
În discursul său, Marian Andronache a ținut să reamintească faptul că până la înscrierea în PMP, în noiembrie 2015, nu a mai făcut niciodată politică. „Atunci am considerat că este momentul să mă implic, fiind total revoltat de ceea ce se întâmpla pe scena politică din România, aceiași actori care își mai schimbă din când în când rolurile între ei”, a spus Andronache. El a spus că la vremea respectivă s-a alăturat unei echipe municipale care nu avea o experiență politică, 95% dintre membrii de partid fiind persoane care nu au mai fost membri ai vreunui partid, dar care aveau speranțe foarte mari în ceea ce urmau să facă, considerând că românii erau sătui de vechea clasă politică. „Din păcate lucrurile nu au stat chiar așa. Am candidat la alegerile locale împreună cu echipa de consilieri, așteptările și calculele noastre erau foarte optimiste, eram convinși că o să obținem cel puțin patru consilieri locali. Noaptea alegerilor o voi ține minte toată viața, având în vedere că rezultatele venite din secțiile de votare erau sub așteptările noastre, iar intrarea în Consiliul Local și Consiliul Județean părea o himeră”, a spus președintele PMP Suceava. El a mai adăugat că în cele din urmă, PMP a reușit să obțină doi consilieri locali, acest partid reușind că obțină și un post de viceprimar. Marian Andronache a mai precizat că PMP a trecut deja „prin focul” a două bătălii electorale, alegerile locale și cele parlamentare, în urma cărora membrii organizației pe care o conduce au obținut mai multă experiență. „Acum privesc lucrurile dintr-un alt unghi și cred că acum viziunea de ansamblu asupra strategiei de lucru este mult mai realistă, mai ales din punct de vedere organizatoric. Din acest motiv vreau să facem lucrurile diferit în ceea ce va urma și m-am bucurat să aflu că echipa mea îmi împărtășește părerea”, a declarat liderul PMP Suceava.
Marian Andronache: PMP are ușile deschise pentru primirea de noi membri
El a spus că își dorește o organizare mult mai bună a partidului în teritoriu, cu legături în fiecare cartier al Sucevei, arătând că pentru aceasta este necesară o activitate a președinților din structurile de la nivelul fiecărei secții de votare. „În egală măsură vreau să acordăm cu toții o atenție deosebită Organizației de Tineret, în direcția consolidării ei. La acest țel putem participa cu toții prin aducerea de noi membri, dar și prin motivarea și sprijinirea celor deja existenți. Din punctul meu de vedere, organizația de tineret este forța unui partid, viitorul lui. Și de aceea, pentru a avea un viitor strălucit avem nevoie de o echipă performantă la tineret”, a declarat Andronache, el adăugând că extrem de importante pentru partid sunt și organizațiile de femei și de seniori, de la care își dorește o activitate mai intensă și extinderea lor.
Marian Andronache a mai spus că porțile PMP sunt deschise în continuare pentru cooptarea de noi membri, lansând promisiunea că fiecare efort al membrilor de partid pentru buna funcționare a organizației va fi prețuit și răsplătit pe măsură. El a dat câteva exemple în acest sens, amintindu-i pe noii vicepreședinți Johannes Onesciuc și Andrei Ciutac, care s-au înscris recent în această formațiune politică.
„Acestea sunt câteva din planurile de viitor pe care le voi demara după ședința de alegeri și aș vrea să ne promitem reciproc că dacă până acum am obținut rezultate bune împreună, în cele ce urmează vom obține scoruri și mai frumoase, dar asta prin seriozitate și implicare deplină din partea tuturor membrilor organizației”, a încheiat Marian Andronache.
După alegerea în funcția de președinte, Marian Andronache a primit felicitări din partea conducerii centrale a partidului, care a precizat că va fi alături de organizația Suceava a PMP.


Eugen Tomac (stânga), Petru Movilă și Corneliu Popovici au fost prezenți la conferința de alegeri din PMP Suceava
Eugen Tomac (stânga), Petru Movilă și Corneliu Popovici au fost prezenți la conferința de alegeri din PMP Suceava
Marian Andronache a fost ales președinte al PMP Suceava
Marian Andronache a fost ales președinte al PMP Suceava


Recomandări

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean
Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava