Viceprimarul din Udești, în incompatibilitate



Primaria Udesti
Primaria Udesti

Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate (ANI) au anunțat că viceprimarul comunei Udești, Mihai Pantiuc, a fost găsit în incompatibilitate.
„În perioada 22 iunie 2016 – 07 iunie 2017 a exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale „Acad. H. Mihăescu” Udești, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”, se arată într-un comunicat al ANI.
Articolul invocat prevede următoarele: „Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: […] d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice[…] g) calitatea de comerciant persoană fizică autorizată […]”.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)