Bodyguard de ocazie

Viceprimarul din Horodniceni a împușcat un tânăr în picior



– Viceprimarul Neculai Florea (PNG) a scos pistolul, în urma altercației dintre două grupuri de tineri, ce a avut loc în discoteca lui
– „Am tras mai mult ca să-i sperii, dar l-am nimerit pe băiatul ăla”, susține viceprimarul
– Victima acestui incident, Vasile Mihai, în vârstă de 24 de ani, din localitate, a scăpat cu leziuni ușoare
– Poliția i-a luat arma viceprimarului
Un tânăr din comuna Horodniceni a fost împușcat în picior de viceprimarul din localitate. Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în discoteca familiei viceprimarului.
Duminică după-amiază, în jurul orelor 15:40, Vasile Mihai, în vârstă de 24 de ani, s-a prezentat la postul de poliție din Horodniceni și a reclamat faptul că, în noaptea precedentă, a fost împușcat în picior cu un pistol cu bile de cauciuc. Cel care a apăsat pe trăgaci, a mai spus tânărul, este chiar patronul discotecii în care a avut loc incidentul, nimeni altul decât viceprimarul comunei, Neculai Florea (PNG).
La discoteca cu pricina, aparținând de SC „Nipan” SRL, societate la care asociat unic este viceprimarul Florea, iar administrator, soția sa, a fost trimisă o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că, în noaptea cu pricina, Vasile Mihai, pe fondul consumului de alcool, a fost implicat într-un scandal la discotecă, conflict în aplanarea căruia a intervenit viceprimarul Florea. Acesta din urmă a scos pistolul cu bile de cauciuc și a tras împotriva tânărului, rănindu-l ușor la picior.
Neculai Florea recunoaște că a tras cu pistolul asupra tânărului în cauză, dar spune că a încercat să aplaneze un conflict. „Erau două grupuri de tineri care s-au încăierat în discotecă. Eu m-am băgat între ei, să-i despart, dar am fost și eu împins și chiar prins de gât la un moment dat… am făcut uz de armă atunci. Am tras mai mult ca să-i sperii, dar l-am nimerit pe băiatul ăla. El nici măcar nu a simțit pe moment, a observat mai târziu. E prima oară când folosesc arma în discotecă”, mărturisește viceprimarul Florea.
– „Sunt viceprimar și e normal să am pistol”
El spune că și-a cumpărat pistolul cu bile de cauciuc, în cursul anului trecut, după ce i s-a stricat pistolul cu gaze pe care-l avea de mai demult. Viceprimarul susține că are permis de port armă de acum trei ani și că „lumea știe când m-a ales că am pistol”. „Îmi este necesară o armă. Sunt viceprimar și e normal să am pistol. Merg la multe litigii în teren. Ciobanul cu trei clase nu mai stă pe gânduri și dă cu bota… așa, dacă știe că-s înarmat…”, explică Neculai Florea.
Dacă ancheta polițiștilor va stabili că viceprimarul nu se afla în autoapărare în momentul în care a tras cu pistolul, Florea va fi amendat pentru folosirea ilegală a armei. „Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale se va dispune procedural”, se precizează în comunicatul Poliției.



Recomandări

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu
Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Căprioară împușcată la 30 de metri de casa unei familii. Corpul de Control al Ministerului Mediului, așteptat la fața locului