Viceprimarul care îndeplinește și calitățile primarului municipiului Rădăuți, Tiberiu Epifanie Maerean, a fost exclus din partidul care l-a propulsat în această poziție, condiții în care va pierde calitatea de consilier local și de viceprimar. Mai exact,Biroul Executiv al Partidului Social Democrat din Rădăuți reunit în ședință extraordinară a decis, ieri seară, retragerea sprijinului politic și excluderea sa din PSD. Pesediștii rădăuțeni au votat retragerea sprijinului politic cu scorul de 17 la 3, iar excluderea din partid cu 15 la 5, cu mențiunea că o persoană nu a votat în ambele cazuri, consilierul local Mirela Todorese.
Tătar: „Nu a reușit decât să întrețină un climat tensionat, cu amenințări la toate forurile”
Imediat după întrunirea de ieri seară, președintele Organizației Municipale a Partidului Social Democrat Rădăuți, Nistor Tătar, a declarat: „Nu știu dacă e cea mai bună măsură. Domnul Maerean nu a respectat disciplina de partid, și-a atacat colegii pe toate căile. Nu a făcut nimic în aceste șase luni de când partidul i-a oferit calitatea de viceprimar. Am stabilit, la momentul când a devenit viceprimar, să realizeze un proiect prin care să atragă fonduri pentru comunitatea rădăuțeană, proiect pe care să-l prezinte factorilor de decizie de la București. Nu a făcut nimic, doar a acuzat pe toată lumea. A fost așezat de partid în această funcție cu bună credință, însă a înșelat așteptările noastre. Personal am avut o discuție cu dumnealui, în care i-am spus că are șansa să se reabiliteze, dar se pare că nu a înțeles nimic. Nu a reușit decât să întrețină un climat tensionat, cu amenințări la toate forurile. Domnul Maerean nu a înțeles că pe rădăuțeni nu-i interesează Codul Penal, ci o viață liniștită, într-o comunitate liniștită. Sper că odată cu excluderea sa din Consiliul Local și din PSD lucrurile vor reveni la normal”. Întrebat cine îl va înlocui pe Maerean, Tătar s-a mărginit să declare: „Cât privește înlocuitorul său în calitatea de viceprimar, nu am luat încă o decizie, mâine (n.r. astăzi), înaintea ședinței de Consiliu Local, vom stabili cine va prelua mandatul de viceprimar”.
Tătar a mai precizat că „în condițiile în care Maerean va contesta măsura luată de PSD Rădăuți, conform art.34 al.6 din Statutul PSD, până la soluționarea contestației, hotărârea își produce efectele”.
Maerean: „Lupta abia începe!”
De partea cealaltă, proaspătul exclus din PSD, Tiberiu Epifanie Maerean, a precizat: „Consider că ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r. ieri) este o victorie a oamenilor care nu au înțeles că prin gestul lor se asociază cu cei certați cu legea. Îmi pare rău pentru ei. Lupta abia începe!”. Pentru astăzi, la ora 14.30, a fost convocată o ședință extraordinară a Consiliului Local al municipiului Rădăuți pentru schimbarea viceprimarului municipiului, în condițiile în care cu exact o săptămână în urmă, aceiași consilieri locali au decis schimbarea lui Maerean și, după circa 20 de minute, tot ei l-au reales.
Decizie
Viceprimarul cu atribuțiile primarului de Rădăuți, Tiberiu Epifanie Maerean, a fost exclus din PSD






