Vladimir Mănăstireanu, vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (ANSVSA), a fost avansat de premierul Ponta în postul de președinte al instituției, rămas vacant după ce Mihai Țurcanu a demisionat în primăvară, în urma scandalului laptelui infestat.
În luna martie, ANSVSA a anunțat, că probele de lapte de la trei ferme și două unități de prelucrare prezintă suspiciunea depășirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din rețeaua sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor.
Reprezentanți ai agricultorilor și industriei alimentare l-au criticat atunci pe șeful ANSVSA, Mihai Țurcanu, pentru „lipsă de profesionalism”, iar acesta a demisionat, premierul Ponta anunțând că va deveni consilierul său la Palatul Victoria pe domeniul pe care acesta este specializat.
Atribuțiile de președinte au fost preluate atunci, temporar, de vicepreședintele Mănăstireanu, instalat acum prin decizie la conducerea instituției.