Vicepreședintele Senatului, Ioan Chelaru, a declarat marți că ar putea spune „da” în cazul în care va fi propus de Senat și de grupul PSD pentru un post de judecător la Curtea Constituțională, dar a refuzat să dea mai multe detalii referitoare la discuțiile pe acestă temă, scrie Mediafax.Întrebat, după ședința Biroului Permanent de la Senat, dacă va fi propus de grupul PSD pentru un post de judecător la Curtea Constituțională, Chelaru a spus: „Nu știu, eu n-am discutat subiectul, urmează probabil la grupul parlamentar să se discute acest subiect. (…) Sigur că în măsura în care grupul va aprecia că activitatea mea anterioară, pregătirea mea profesională și experiența pe care o am sunt suficiente sau sunt necesare și ar aduce un plus reprezentantului pe care grupul parlamentar sau Senatul îl va trimite (…), mă gândesc că aș putea spune da, dar urmează să analizăm.





