Vistierie goală

Vicepreședintele PNL Suceava, Ilie Niță, urmărit penal



Ilie Niță: „Pe mine nu m-a chemat nimeni să mă întrebe nimic”
Ilie Niță: „Pe mine nu m-a chemat nimeni să mă întrebe nimic”

Nici un an fără un scandal. Asta pare să fie deviza după care se ghidează vicepreședintele PNL Suceava, omul de afaceri Ilie Niță. În cursul zilei de ieri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava au anunțat că s-a început urmărirea penală împotriva lui Ilie Niță într-un dosar care privește infracțiuni economice.
„În sarcina învinuitului s-a reținut faptul că, în calitate de director al unei societăți comerciale din Suceava, a emis o filă cec în favoarea unei firme din Fălticeni, în luna septembrie 2009, drept garanție de plată în urma achiziționării unor materiale de construcții. Fila cec a fost emisă în alb fiind doar semnată, iar la data introducerii la plată în bancă, aceasta a fost respinsă pe motiv de lipsă total de disponibil în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului”, se arată în comunicatul de presă al poliției.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au confirmat că s-a început urmărirea penală împotriva vicepreședintelui liberal pentru comiterea infracțiunii de emitere a unei file cec căreia îi lipsește unul din elementele esențiale.
Contactat telefonic, Ilie Niță a precizat că nu a fost înștiințat nici de Poliție și nici de Parchet că este urmărit penal. „Pot s-o iau ca o informație oficială sau ca una de pe stradă. Pe mine nu m-a chemat nimeni să mă întrebe nimic”, a fost răspunsul lui Niță.
A demontat coșul de fum de la grădinița din Udești
Ilie Niță a mai fost în centrul unui scandal imens și anul trecut. Împreună cu mai mulți subalterni ai SC Nil Construct SA Suceava, omul de afaceri s-a deplasat la o grădiniță din comuna Udești.
Pe 6 noiembrie 2010, Niță și muncitorii de la firma sa, cu ajutorul unei macarale și al unui camion, au demontat coșul de fum de la centrala termică a grădiniței din Udești, luând, totodată, și mai multe componente de la instalația din camera centralei. Polițiștii din Udești au reușit să ajungă din urmă și să tragă pe dreapta automacaraua și camionul în cauză.
Patronul Nil Construct a fost invitat la sediul Postului de Poliție din Udești, pentru a da lămuriri cu privire la cele întâmplate, dar a refuzat și a părăsit zona cu autoturismul pe care îl conducea.
Totul e plecat de la un contract încheiat între reprezentanții Primăriei Udești și firma administrată de Ilie Niță. Între cele două părți au apărut unele neînțelegeri, fapt pentru care primarul și consilierii locali au decis să rezilieze contractul cu SC Nil Construct, ca urmare a nerespectării termenelor privind finalizarea lucrării.
Mai mult, Săvel Viorel Botezatu, primarul din Udești, a declarat că Ilie Niță a supraevaluat anumite costuri și, prin devize exagerate și acte adiționale, a mai cerut administrației locale alte 1,3 miliarde de lei vechi, pentru lucrări care în mod normal, susține primarul din Udești, nu ar fi însumat mai mult de 200 de milioane de lei vechi.