Procurorii anticorupție l-au reținut, joi seara, pentru 24 de ore, pe vicepreședintele Curții de Apel Timișoara, judecătorul Nicolae Cătălin Șerban, în legătură cu o mită de 50.000 de euro, bani în schimbul cărora ar fi trebuit să rezolve favorabil un dosar.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat, joi, reținerea, respectiv arestarea pereventivă a vicepreședintelui Curții de Apel Timișoara, judecătorul Nicolae Cătălin Șerban, adus la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru audiere.
Potrivit legii, reținerea și arestarea unui magistrat este luată în urma avizului pe care îl dă fie Secția pentru judecători, fie cea pentru procurori a CSM.
Secția pentru judecători a Consiliului a avizat reținerea și arestarea lui Șerban, urmând ca aceasta să fie audiat de procurorii anticorupție și să dispună în ceea ce îl privește.
Judecătorul Nicolae Cătălin Șerban este suspectat de luare de mită într-un dosar în care apare și numele șefului Poliției Moldova Nouă (Caraș-Severin), care ar fi fost intermediar, potrivit unor surse judiciare.
Cătălin Șerban, soția acestuia și Nicolae Sava, șeful Poliției Moldova Nouă, au fost audiați, în noaptea de miercuri spre joi, la DNA – Serviciul Teritorial Timișoara. La finalul audierilor, care au durat aproape cinci ore, soția judecătorului, Ramona Șerban, și șeful Poliției Moldova Nouă au fost lăsați în libertate, iar vicepreședintele Curții de Apel Timișoara a fost dus la București pentru audieri la DNA.
Alături de cei trei ar fi fost audiat la DNA Timișoara și omul de afaceri Iacob Chișărău, consilier județean PDL din 2008. El este vicepreședinte al PDL Moldova Nouă și secretarul filialei județene a partidului, iar între 1996- 2000 a fost primar al orașului Moldova Nouă. Anul trecut, Chișărău a provocat, în localitatea timișeană Șag, un accident soldat cu moartea a trei tineri, mai spun sursele citate. La finalul audierilor, omul de afaceri a fost lăsat să plece.
Potrivit surselor judiciare citate, este vorba despre un dosar de luare de mită în valoare de 50.000 de euro, iar miercuri seară a avut loc un flagrant într-un apartament din centrul Timișoarei. În schimbul banilor, judecătorul ar fi urmat să intervină pentru o sentință favorabilă într-un dosar aflat pe rolul instanțelor timișene.
Inițial, Cătălin Șerban ar fi cerut suma de 60.000 de euro, susțin surse din rândul anchetatorilor. Denunțătorul ar fi fost de acord și s-a întâlnit la Naidăș cu șeful Poliției Moldova Nouă, comisarul Nicolae Sava, care ar fi preluat geanta cu bani și ar fi adus-o la Timișoara.
Polițistul, care a jucat rolul de intermediar, s-ar fi întâlnit, miercuri seară, la mall, cu soția judecătorului, însă aceasta i-a cerut să meargă împreună într-un apartament din centrul Timișoarei unde să primească banii, care ar fi urmat să ajungă la vicepreședintele Curții de Apel. În geantă erau doar 50.000 de euro, nu 60.000 de euro, așa cum fusese înțelegerea inițială, spun sursele citate. Imediat dupa realizarea „tranzacției”, au apărut procurorii anticorupție, însoțiți de polițiști.
Trei birouri notariale situate într-o clădire din Timișoara, din care unul al soției vicepreședintelui Curții de Apel Timișoara, au fost sigilate, joi, de către anchetatorii DNA, surse judiciare spunând că se presupune că acolo s-ar afla geanta cu cei 50.000 de euro care urmau să fie oferiți ca mită judecătorului.
Nicolae Cătălin Șerban ocupă funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara de trei ani și trei luni, aflându-se la al doilea mandat, pe care l-a obținut în ianuarie, în urma unui concurs. Tot în urma unui concurs a ajuns și la Curtea de Apel Timișoara, el fiind originar din județul Caraș-Severin. Potrivit celei mai recente declarații de avere, Șerban deține o casă, un teren, dar are și un credit de 93.500 de euro.
Soția judecătorului, Ramona Mihaela Șerban, a fost avocat din februarie 2007, în Baroul Timiș, iar în această calitate a obținut din onorarii, în ultimul an fiscal, 8.900 de lei, precum și 36.000 de lei din indemnizația pentru creșterea copilului. În noiembrie 2011, Ramona Șerban a fost admisă în Camera Notarilor Publici Timișoara.