Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Radu Bica, suspendat din funcție, rămâne în arest



Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Radu Bica, suspendat din funcție, rămâne în arest, au decis, luni, judecătorii Tribunalului Cluj, care au luat în discuție legalitatea măsurii arestării preventive a acestuia, după ce a fost trimis în judecată pentru luare de mită.
Luni, la Tribunalul Cluj judecătorii au luat în discuție legalitatea măsurii arestării preventive în cazul vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj Radu Bica, suspendat din funcție în urma arestării preventive, după ce acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Judecătorii au constatat legalitatea măsurii arestării preventive, astfel că Bica va fi judecat în stare de arest.
Sentința a fost atacată pe loc cu recus, acesta urmând să fie judecat de Curtea de Apel Cluj.
În 31 octombrie, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Radu Bica a fost reținut de procurorii DNA, în urma unui flagrant, și apoi arestat preventiv, fiind acuzat de luare de mită. Ulterior, Bica a făcut recurs la decizia arestării preventive, iar, în 11 noiembrie, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au respins contestația acuzatului.
Prefectul județului Cluj, Florin Stamatian, a emis ordinul de suspendare din funcția de vicepreședinte a Consiliului Județean a lui Radu Bica, după ce a primit de la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia de respingere a recursului făcut de Bica la măsura arestării preventive.
Vineri, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Radu Bica, suspendat din funcție în urma arestării preventive, și femeia de afaceri Aspazia Droniuc au fost trimiși în judecată de procurorii DNA Cluj, pentru fapte de corupție.
Conform procurorilor DNA Cluj, Radu Bica a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar Aspazia Droniuc pentru dare de mită.
Celelalte persoane cercetate în dosar – avocatul Bogdan Aldea și Robert Droniuc – au fost scoase de sub urmărire penală.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul Cluj.
Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011 Radu Vasile Bica ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreședinte al Consiliului județean Cluj, să le furnizeze informații obținute în virtutea funcției și, astfel, să faciliteze câștigarea unei licitații privind serviciile de mentenanță pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.
În 14 noiembrie, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, declara că, prin decizia Colegiului Director, Radu Bica a fost exclus din partid.
Radu Bica era vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PDL Cluj din 2004 și vicepreședinte al PDL Turda din același an.
O săptămână mai târziu a fost reținut, tot pentru luare de mită, în formă continuată, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Acesta a fost arestat preventiv, în noaptea de 10/11 noiembrie, alături de directorul general al Brantner România, Călin Stoia.