Fonduri

Vicepremierul Daniel Suciu va semna la Sucevița trei proiecte de dezvoltare pentru județul Suceava

Ministrul Daniel Suciu va semna trei contracte de finanțare pentru proiecte de dezvoltare din județul Suceava

Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Daniel Suciu, va fi prezent astăzi în județul Suceava, într-o vizită de lucru pentru a semna mai multe contracte de finanțare pentru proiecte de dezvoltare din mai multe localități.
Începând cu ora 11:00, Vasile Daniel Suciu va fi la Primăria Sucevița, acolo unde va semna trei contracte de finanțare, unul pentru această comună și încă două pentru comunele Todirești și Arbore. După semnarea contractelor de finanțare, ministrul Dezvoltării Regionale va vizita mai multe proiecte aflate în derulare, la Sucevița, Putna și Sihăstria Putnei.
Alături de vicepremierul Daniel Suciu, în județul Suceava va fi prezentă și Manuela Pătrășcoiu, președintele Companiei Naționale de Investiții.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Liderul PSD Sorin Grindeanu va veni la Suceava pentru semnarea contractelor de execuție pentru construcția autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII STADIONULUI (CORP C2), ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”

Anunț privind finalizarea implementării proiectului “CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN ORAȘUL FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”