Vibratoarele doamnei Ana Blandiana

Pe când eram un june ziarist, am comis crima de lezmaiestate. Găsind în presa comunistă o poezie semnată de Ana Blandiana, poezie intitulată „Vibratoare pe Argeș”, mi-am permis să citez câteva fragmente, într-un ziar din vara anului 1992:
„Ca niște sentimente zguduitoare
Vibratoarele intră-n beton
Împodobind cu emoția vibrațiilor
Trupul lor mare și monoton
Vibrați pentru munți, pentru frumusețea femeii
Pentru șantierele din Onești și de la Galați,
Pentru Cosmos și pentru tunelul de aducțiune,
Vibrați, băieți, vibrați!”
Mi-am îngăduit să comentez că doamna Blandiana, în fierbințeala ei, vedea la tot pasul vibratoare, ceea ce era puțin nepotrivit, căci în perioada comunistă nici pe piața neagră nu găseai așa marfă capitalistă.
Se vedea însă că poeta era o vizionară și poate că renumita ei disidență a avut ca punct de pornire un vibrator apărut în vis. Un vibrator colorat în roșu, galben și albastru, culori naționale, cum ne amintim.
Am ajuns la stâlpul infamiei, din cauza crimei mele de lezmaiestate. Cum cutez a mă lua de un simbol al democrației românești, cu atâta mai mult de un simbol care poartă fustă?
A trebuit să treacă timp cu lopata, pentru a mă reabilita, deși nu întru totul. Chiar după ani buni, se spune despre mine că aș fi băiat bunicel, dar ce păcat că am comis-o cu Ana Blandiana… Invariabil, când se atinge subiectul, las privirea în jos.
Cel care m-a ajutat să scap, într-un sfârșit, de apăsarea culpei mele este AL. O. Teodoreanu, dezmierdat de contemporaneitate și posteritate cu diminutivul Păstorel. Da, celebrul scriitor.
Și sub ochii lui Păstorel au ajuns niște versuri interpretabile, semnate de o altă poetă vestită, Veronica Porumbacu:
„O, Europă, te simt în mine,
Te simt adânc în mine!”
Prilej pentru Păstorel să comenteze:
„Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ți clară,
Din „Gazeta literară”,
Dovedește elocvent
Că în chestia matale,
De-adâncimi fenomenale,
Întră-ntregul continent.”
Dacă am greșit, luându-mă de vibratoarele Anei Blandiana, măcar am satisfacția că am călcat pe urmele lui Păstorel Teodoreanu. Iar dacă am fost cumva grosolan, mă consolez cu ideea că maestrul m-a depășit și în această privință.