Viața sufletului după moarte

În a patruzecea zi după despărțirea sa de trup, sufletul urcă pentru a treia oară la Dumnezeu; atunci are loc Judecata de Apoi.
Evanghelia a 24-a după Rusalii ne arată marea milă de oameni a lui Hristos Iisus, Domnul nostru, prin această nouă înviere a unui om din morți. Este o pildă care ne vorbește despre cum Mântuitorul aduce bucurie în casa lui Iair, înviind-o pe fiica sa, care, fiind grav bolnavă, murise. Sau cel puțin așa numeau starea acesteia cei din jurul ei, pentru că Iisus îi corectează spunând: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme“. De ce nu spune și Iisus că femeia a murit? Și de au greșit cei care râdeau de Iisus? Și mai ales de ce greșim noi, toți cei care, și în zilele noastre, credem că odată cu moartea trupului s-a sfârșit totul? Și că viața pământească ar fi tot ce avem, iar odată sfârșită intrăm în negura neființei?
În așteptarea unei sigure Învieri
Pentru Dumnezeu, care n-ar fi putut crea omul doar ca să fie atât de trecător, moartea este somn și toți cei care mor sînt doar adormiți în așteptarea Învierii celei de-a doua, în care toții creștinii ortodocși cred și o așteaptă, pentru ei și pentru rudeniile lor care au plecat temporar dintre noi. De aceea a spus și Iisus: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme“. Și tot de aceea mărturisim și noi, atunci când rostim Crezul, „aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie”. Și tot în această nădejde au trăit propovăduit și au suferit moarte mucenicească Sfinții Apostoli. După exemplul lor au petrecut toți mucenicii și mucenițele, toți au murit cu zâmbetul pe buze în nădejdea Învierii. Dacă nu ar fi crezut în Înviere, Sfântul Domnitor Constantin Brîncoveanu nu ar fi putut să-și vadă fiii uciși de necredincioșii turci. Dar el știa ce știe orice creștin „ce-mi va face mie omul?” (Ps. 55, 4). Nimic, căci cununa pe care o va primi din mâna lui Hristos și viața cea întru slava lui Hristos nu le-o putea lua nimeni de pe pământ. Astfel moartea pruncilor săi nu era decât o adormire, în așteptarea unei sigure Învieri.
Cum a ajuns omul muritor?
Este important să cunoaștem ce se va întâmpla cu noi după moarte, să ne pregătim mai bine pentru viața viitoare, și apoi pentru ca să vedem cum îi putem ajuta pe cei care deja au plecat dintre noi. Ce spun Sfinții Părinți despre drumul sufletului după moarte? Și cum a ajuns omul muritor? Dumnezeu nu l-a făcut pe om dintru început muritor, ci moartea a apărut ca urmare a despărțirii omului de Dumnezeu prin călcarea poruncii, căci i se spusese omului „Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Fc. 2, 17). Deci moartea este urmare a păcatului. Nu Dumnezeu a adus moartea în lume, ci omul, prin păcatul său.
Ce este moartea?
Dar ce este moartea? Moartea este despărțirea sufletului nemuritor de trupul muritor. Primul se întoarce în pământul din care a fost făcut, iar cel de-al doilea se îndreaptă către Dumnezeu, Creatorul său. „Moartea vine la fel și pentru păcătos și pentru drept dar, ne spune Sfântul Petru Damaschinul, dar deosebirea e mare. Ca muritori mor toți, mor amândoi și nu e nici o mirare. Dar cel dintâi (păcătosul), fără plată și osândit; iar celălalt (dreptul), fericit în veacul de acum și cel viitor”. Vedem aici deja ceva care ne poate folosi: cel drept primește răsplată iar cel păcătos osândă. Înțelegem de aici importanța viețuirii noastre pământești: „După cum vei sluji sufletul până este în trup, spune Sf. Antonie cel Mare, așa te va sluji și el pe tine după ce vei ieși din trup. Căci cel ce și-a slujit aici trupul bine și cu desfătări s-a slujit pe sine rău pentru după moarte. Fiindcă și-a osândit sufletul ca un lipsit de minte”.
Cum ajunge sufletul în Rai?
Ce se întâmplă în momentul în care sufletul se desparte de trup?
„Îngerii, buni și răi, se vor înfățișa înaintea sufletului. Vederea acestora din urmă va pricinui sufletului o nesfârșită tulburare, dar va găsi o mângâiere la vederea și protecția îngerilor celor buni. Faptele bune ale omului și conștiința curată sînt în acel moment de un mare ajutor și reprezintă o mare bucurie pentru el. Ascultarea, umilința, faptele bune și răbdarea sînt sprijin sufletului, care urcă spre Domnul într-o mare bucurie și însoțit de îngerii cei buni; în acest timp sufletul plin de pasiuni și păcate este condus de demoni în Iad, unde va suferi veșnic“, ne învață Sfântul Teodor Studitul. Sfântul Macarie Alexandrinul ne amintește că sufletul, o dată despărțit de trupul său, locuiește pe pământ încă două zile și vizitează, împreună cu îngerii, locurile pe unde a făcut binele. El umbla împrejurul casei unde s-a despărțit de trupul său și chiar rămâne câteodată lângă sicriul unde zace trupul său. Apoi, după exemplul Mântuitorului, Care a înviat a treia zi după moarte, tot sufletul trebuie să se urce la cer, pentru a slăvi pe Domnul Dumnezeu.
Vămile sufletului
Tot spațiul dintre pământ și ceruri este împărțit în 20 de părți sau „tribunale“, iar sufletul, trecând pe acolo, însoțit de îngeri, este acuzat de către demoni de păcatele sale. Fiecare vamă, după cum le numesc Sfinții Părinți în scrierile lor (și de aceea duhurile rele se mai numesc și vameși), corespunde unui anumit grup de păcate. Fiecare vamă corespunde unui fel de păcate. Avem astfel vama păcatelor făcute cu cuvântul, vama minciunii, vama calomniei, vama leneviei, vama lăcomiei, vama furtului, vama zgârceniei, vama geloziei, mândriei, mâniei, uciderii, necurăției, adulterului, sodomiei, ereziei și a nemilostivirii. Toate aceste vămi sînt trecute de suflet în a treia zi după moarte. De aceea, în a treia zi de după moarte, Biserica și rudele, arătându-și dragostea lor pentru cel „adormit“, îl roagă pe Domnul a-i ierta păcatele și a-i înlesni astfel trecerea vămilor.
Pomenirea din a noua zi
După ce sufletul s-a închinat Domnului, el e purtat prin felurite locașuri ale sfinților pentru a privi frumusețile Raiului. Aceasta vizitare a locuințelor cerești durează șase zile. Isprăvind vizitarea Raiului, deci în cea de a noua zi după despărțirea de trup, sufletul se urcă din nou la Dumnezeu, pentru a I se închina. De aceea, Biserica face rugăciuni pentru morți în ziua a noua, iar rudele îl pomenesc pe cel dus. După a doua închinare, Domnul poruncește ca sufletului să-i fie arătat și Iadul. Atunci vede sufletul cu adevărat care sînt suferințele păcătoșilor, aude plângerile și gemetele. Timp de 30 de zile sufletul vizitează toate cotloanele Iadului și tremură de frică să nu fie condamnat acolo pe vecie.
Judecata de Apoi
În a patruzecea zi după despărțirea sa de trup, sufletul urcă pentru a treia oară la Dumnezeu și atunci, Judecătorul etern hotărăște ce loc i se cuvine sufletului omului, după faptele sale și după viața pământească pe care a dus-o. Deci, ziua a patruzecea după moarte este ziua decisivă pentru soarta sufletului în viața de apoi. Este Ziua Judecății de Apoi.
Rugăciunea noastră pentru ei
Ce putem face noi, cei rămași încă pe pământ, ca să ușurăm calea celor care au plecat dintre noi? Sfânta Tradiție ne învață că prin rugăciune și milostenie putem cere ajutor pentru cei adormiți întru Hristos. Rugăciunea Bisericii poate foarte multe, prin rugăciunea Bisericii un înger l-a scos pe apostolul Petru, în timpul nopții, din închisoare, în ajunul condamnării sale, fără ca nimeni să fi simțit (Fapte 12). La fel Biserica poate cere lui Dumnezeu iertarea sufletelor celor adormiți, pentru că acesta este unul dintre rolurile ei, să mijlocească mântuirea tuturor membrilor săi, vii sau adormiți. Prin urmare slujbele de pomenire, pomelnicele la Sfânta Liturghie, rugăciunea particulară sînt mijloace prin care putem ușura petrecerea celor adormiți. O altă cale este cea a milosteniei. „Voiești să cinstești pe răposatul tău?
Cinstește-l prin milostenie și prin fapte de milostenie, căci numai milostenia scapă sufletele din chinurile veșnice“. Să ne rugăm așadar bunului Dumnezeu să ierte greșelile noastre pe acest pământ, cît mai este lumină, ca să ne învrednicim de a sta la dreapta sa când va veni întru Slavă. (Monitorul Expres)