Viața și moartea în Hristos



În continuitatea serilor duhovnicești, inițiate de ASCOR filiala Suceava, în această perioadă a Marelui Post, ce precede urcușul Golgotei, în Sala de conferințe a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a avut loc, duminică, 21 martie a.c., de la orele 18.00, cu binecuvântarea Î.P.S. Pimen, conferința tematică „Viața și moartea în Hristos”, susținută de maica Siluana Vlad de la Centrul de Formare si Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Arhiepiscopia Iașilor.
La întrebarea ce ne frământă pe toți deopotrivă: Ce este moartea?, maica Siluana Vlad, a dat auditoriului un răspuns pe măsură, în duh ortodox: „…moartea este un eveniment al vieții, trăit de cel ce moare, de cei ce-l iubesc, de cei ce-l îngrijesc…într-un fel, noi participam la moartea celuilalt, iar dacă n-o trăim devine moartea sufletului nostru care pătrunde în Adânc.” Dacă cineva nu poate merge la moartea cuiva apropiat, va trăi stări confuze, ieșite din comun.
Ce este așadar viața noastră? Monahia Siluana a precizat celor prezenți că: „Noi trebuie să-i învățăm pe oameni cum să murim, căci viața noastră este un șirag de morți. Viața trupească, psiho-somatică o primim de la părinții noștri și este produsul unui miracol. Ce eveniment uluitor este apariția noastră în această lume. Viața muritoare trece în viața cea fără de moarte. Omul rămâne om prin „pecetea” lui însetată de Creație. Toți oamenii tânjesc să fie „Hristoși”. Celula lor tânjește spre Dumnezeu, dar nu poate exista fără unirea cu Hristos. Viața omului înseamnă Dumnezeu.” Care este viața noastră? „Noi ca bios (viață) suntem diferiți de regnul animal sau cel vegetal. Aici, suntem supuși legilor care guvernează societatea, iar Dumnezeu, în pronia Lui, ne menține în existență.
Dar, adevărata viață este Hristos, Omul îndumnezeit. Prin Sfântul Botez, primim a doua viață, altoită prin viața lui Hristos. Murim încă din trupul mamei, pentru a învia întru Hristos. Materia, elementele acestea regăsite în Tabelul lui Mendeleev, trece prin noi, deci este moarte. Copiii recunosc vocea părinților încă de la concepere. Copilul interior și mama interioară. Mama se dă pe sine ca Mântuitorul. Mama se dă pe sine de mâncare pruncului”, a subliniat monahia Siluana.
„Noi murim și înviem în Hristos, acesta este aspectul cel mai important. Pe același strat, începe viața cea nouă în Hristos. Viața de la Dumnezeu este o viață care curge permanent. Mâncarea este Sfânta Împărtășanie. Moartea fizică este inevitabilă și nimeni nu i se poate împotrivi. Biserica se roagă pentru toată lumea, dar nimeni nu se mântuiește fără Hristos!” a conchis maica Siluana, îndemnând pe cei prezenți să asculte de duhovnic, căci: „…această ascultare este un gând bun, iar primul cuvânt al duhovnicului trebuie să fie ca un cuvânt al lui Dumnezeu. Dacă avem iubire de vrăjmași, pace și smerenie, acest gând este de la Dumnezeu”.
Conferința a fost moderată, din partea ASCOR, filiala locală, de tânărul doctorand ing. Nicolae Sorea de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
(Adrian POPOVICI)