Viața Sfintei TEODORA DE LA SIHLA

– Ea a sihăstrit mulți ani, la sfârșitul secolului al XVII-lea, într-o peșteră din preajma Schitului Sihla-Neamț
Stihuri:
„În aceasta zi Sfânta Teodora s-a mutat
La cerescul împărat;
Astăzi, Teodora Cuvioasa
Și-a mutat la ceruri casă”.
Această floare duhovnicească de mare preț și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamț, din binecredincioși părinți și iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduită, a fost căsătorită de către părinți împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o și duhovnicul ei, precum și firea ei singuratică, a îmbrățișat cinul monahal la Schitul Vărzărești-Focșani, iar soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Așa a binevoit Dumnezeu să-i povățuiască pe amândoi pe calea sfințeniei și a mântuirii.
Și se nevoiau maicile cu mare râvna pentru Hristos, însă, Cuvioasa Teodora, întărită de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugăciune, în smerenie și în sfânta nevoință duhovnicească.
– Sf. Teodora – viețuitoare la Schitul Sihla
Năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Cuvioasa Teodora s-a retras în munți, împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceză și bucurie de Dumnezeu, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig și tot felul de încercări. După adormirea maicii sale duhovnicești, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiască, a părăsit munții Buzăului, întorcându-se în părțile Neamțului, în pădurile neumblate din jurul Schitului Sihăstria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în părțile Schitului Sihla.
Așa a ajuns fericita Teodora viețuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adăpost, nu departe de schit și de peștera care îi poartă numele până astăzi. Și s-a nevoit acolo Cuvioasa bărbătește vreme de mulți ani, în post și rugăciuni toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, uitată de lume, îndurând multe ispite și năluciri de la diavoli, foame, lipsă, gânduri și mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.
– În anul 1852 sfintele sale moaște au fost duse la mănăstirea Pecersca din Kiev și așezate în racla de mult preț, pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpați”
După un timp a răposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu știa locul și aspra ei nevoință. I se rupseseră și hainele, iar în loc de hrană mânca măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și a rugăciunii a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării si al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, uitată de oameni, dar umbrită de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, firimituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, așa cum se vede până astăzi.
Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârșitul vieții ei pământești, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i rânduiască un preot ca s-o învrednicească de Preasfintele Taine înainte de obștescul sfârșit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihăstriei cum duceau păsările firimituri în pustie și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Călăuziți de mâna lui Dumnezeu, frații au ajuns noaptea aproape de peștera Sfintei Teodora și au văzut-o cum se ruga, înconjurată de văpaie de foc ceresc. Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haină să se acopere și le-a poruncit să aducă un duhovnic, care să o împărtășească cu Cinstitul și Preasfântul Trup și Sânge al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Dimineața, frații au adus la peșteră pe ieromonahul Antonie și pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine și după ce Fericita Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeieștile Taine și, mulțumind Părintelui Ceresc pentru toate, și-a încredințat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântată în peștera în care a viețuit. Și a rămas trupul Sfintei Teodora tăinuit acolo până după 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în racla de preț și le-a depus în biserica schitului spre cinstire. După ce Domnitorul a zidit biserica la moșia sa din satul Miclăușeni (Iași), a strămutat sfintele moaște în această ctitorie.
În anul 1852 sfintele sale moaște au fost duse la mănăstirea Pecersca din Kiev și așezate în racla de mult preț, pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpați”.
Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla și faptele ei, prin care a bine a plăcut lui Dumnezeu, o așează în ceata sfinților din cer ca pe o aleasă nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica și neamul nostru. Cu ale cărei rugăciuni, Doamne Iisus Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi toți, țara și poporul cel binecredincios.