Viața Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile s-a născut în anul 329 (330) dintr-o familie evlavioasă în Cezareea Capadociei. Mama sa se numea Emilia, iar tatăl său era retorul Vasile. Bunica sa după tată era Macrina cea Bătrână, fostă ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul, avusese de suferit în timpul persecuțiilor lui Dioclețian (284-305). Vasile era unul din cei zece frați, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta,- cinci vor fi monahi, cei trei dinainte, la care se adaugă Naucratios și Macrina cea Tânără; vor fi șase sfinți în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia, Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie (de Nyssa), Sfântul Petru, Sfânta Macrina cea Tânără. Bunica Macrina, împreună cu mama lor, Emilia, și sora lor, Macrina cea Tânără, i-a crescut pe copii în duh creștin. Sfântul Vasile va spune despre sine mai târziu, într-o scrisoare: „Am păstrat în mine aceeași învățătură pe care am primit-o de la răposata mea mamă și de la bunica mea Macrina. Această credință n-am modificat-o nici mai târziu, când m-am mai maturizat, ci doar am adâncit-o, dar tot pe linia pe care mi-au transmis-o părinții încă de la început. Ca și sămânța, care din mică se face mare prin creștere, dar în ființa ei rămâne aceeași și soiul ei nu se schimbă, dar prin dezvoltare ea se desăvârșește, tot așa înțeleg că și învățătura mea despre Dumnezeu s-a adâncit și s-a desăvârșit pe măsură ce am crescut, încât cea de azi a luat locul celei de atunci, dar în fond e aceeași”.
Conținutul creștin al educației pe care tânărul Vasile o primește în sânul familiei sale i-a fost transmis prin evlavie, căci, după mărturia Sfântului Grigorie de Nazianz, trăsătura caracteristică pe care Sfântul Vasile a primit-o de la strămoșii săi a fost pietatea.
Sfântul Vasile și-a continuat educația în școlile din Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sfântul Grigorie Teologul apoi în școlile din Constantinopol și, în fine, la Atena. A avut profesori vestiți: Libaniu, Proheresiu și Himeriu. A închegat o prietenie strânsă cu Sfântul Grigorie de Nazianz. Viața lor studențească e model pentru teologii de totdeauna. Cunoșteau doar două drumuri: al școlii și al Bisericii.
Sfântul Vasile s-a întors în patrie pe la anul 355. Un biograf al Sfântului Vasile spune că suferințele fizice de care a avut parte toată viața și nevoia de a lua mereu medicamente l-au împins către studiul medicinii.
Primul pas concret pe calea desăvârșirii sale în lumina Evangheliei a fost făcut de Sfântul Vasile prin primirea Tainei Sfântului Botez la anul 357, după care întreprinde o călătorie în Egipt Palestina, Celesiria și Mesopotamia, pentru a-i întâlni pe cei mai renumiți asceți, înainte de această călătorie, a făcut o primă împărțire a averii sale la săraci. S-a întors hotărât să organizeze viața monahală după criteriul obștei. Pentru acest scop l-a chemat pe Sfântul Grigorie Teologul la mănăstirea înființată de el în Pont pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi. El îmbina munca manuală cu rugăciunea și cu râvna intelectuală. Aici a scris Regulile vieții monahale (Regulile mari și mici) și a pus bazele Filocaliei, împreună cu Sfântul Grigorie.
Vasile a fost hirotonit preot de Episcopul Eusebiu, devenindu-i acestuia un bun sfătuitor, în 368, cu prilejul unei mari foamete, Sfântul Vasile a organizat admirabil asistența socială și a făcut a doua împărțire a averii sale săracilor.
În 370, murind episcopul Eusebiu, Sfântul Vasile a fost ales în locul acestuia. Deși era în floarea vârstei, consumat de asceza severă, ca episcop al Cezareii, devenit mitropolit al Capadociei și ierarh peste dioceza din Pont Sfântul Vasile a început să reorganizeze Biserica de sub jurisdicția sa, înlăturând abuzurile clerului din vremea aceea. Sfântul Vasile s-a impus printr-o uriașă activitate dogmatică, pastorală și socială. In urma atitudinii sale față de arianism și a manevrelor împăratului Valens, dioceza i-a fost împărțită în două, cu două capitale episcopale: Cezareea și Tyana.
(Diac. Asist. Drd. Liviu PETCU, http://www.seminariasi.ro)