Lecția de religie

Viața Sfântului Vasile cel Mare



Sfântul Ierarh Vasile cel Mare
Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330 într-o familie evlavioasă la Cezareea Capadochiei. Pe mama sa o chema Emilia, iar pe tatăl său Vasile. A făcut parte dintr-o familie cu 10 copii, dintre care 3 vor deveni episcopi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa și Sf. Petru de Sevasta. Cinci dintre ei vor deveni monahi: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânără și Naocratios; iar 6 vor deveni sfinți: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânăra, Macrina ce Bătrână (bunica Sf. Vasile) și Emilia (mama Sf. Vasile). Macrina cea bătrână a fost ucenica Sf. Grigorie Taumaturgul.
Vasile primește prima învățătură în casa părintească. După aceea studiază la Cezareea Capadocsiei și Atena. A avut profesori vestiți: pe Libaniu, Proheresiu și Himeriu. Încheagă o prietenie vestită cu Sf. Grigorie de Nazianz. Viața lor studențească e un model pentru teologii de totdeauna. Cunoșteau doar două drumuri: al școlii și al Bisericii. S-a întors în patrie pe la anul 355. A profesat câtva timp retorica, dar a fost câștigat pentru misiunea bisericească de sora sa, Macrina. A renunțat la lume și a intrat în monahism după ce a fost botezat. A făcut o primă împărțire a averii sale la săraci. A călătorit pentru cunoașterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. S-a întors hotărât să organizeze viața monahală după criteriul obștei. Pentru acest scop l-a chemat pe Sf. Grigorie Teologul la mănăstirea înființată de el in Pont, pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi. Aici el îmbina munca manuală cu rugăciunea și cu râvna caldă intelectuală. Aici a scris el Regulile vieții monahale(Regulile mari și mici) și a pus bazele Filocaliei cu Sf. Grigorie.
În curând, a fost chemat de episcopul Eusebiu și hirotonit preot în 364, spre a i se încredința pastorația episcopiei. După un conflict trecător cu episcopul, se împacă cu acesta. În 368, cu prilejiul unei mari foamete, Sf. Vasile a organizat admirabil asistența socială și a făcut a doua împărțire a averii sale săracilor. În 370, fu ales episcop-mitropolit a Cezareei, cu o dârză opoziție din partea adversarilor. În urma atitudinii sale neînfricate contra arianismului și a manevrelor împăratului Valens, dioceza i se împărți in două.
Activitate filantropică
În interiorul eparhiei, Sf. Vasile s-a impus printr-o uriașă activitate dogmatică, pastorală și socială. Nu s-a lăsat înfrânt de arieni. Se cunoaște scena cu prefectul Modestus de Valens. A înființat instituții de asistență socială: azil, ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor alunecate, spital (și de leproși), școli tehnice. Toate aceste așezăminte erau cunoscute sub numele de Vasiliada. A luptat pentru alinarea suferințelor celor mulți, criticându-i pe bogați. N-a făcut deosebire între neamuri și credințele oamenilor. A împodobit serviciul divin cu Sfânta sa liturghie.
În politica externă bisericească, Sf. Vasile a încercat să împace bisericile orientale, făcând apel la Sf. Atanasie și la papa Damasus. De asemenea, a încercat o împăcare între Orient și Occident împărțite pe tema schismei meletiene. Sf. Vasile a fost un mare animator în lupta contra arianismului. El a dat lovituri grele acestei erezii. I-a ajutat pe tineri la învățătură, a menținut legătura cu profesorul său Libaniu. A fost pretutindeni prezent. A fost mare preot, mare liturghisitor, mare pedagog, mare prieten, mare organizator, mare om de știință. A fost numit „un roman printre greci”. A murit la 1 ianuarie 379, plâns de toți și numit încă de atunci „cel Mare”
Opera
Opere dogmatice
Contra lui Eunomiu – care era conducătorul anomeilor. Lucrare scrisă în anul 364, fiind alcătuită din 3 părți
Despre Sfântul Duh – în care susține că Sfântul Duh are aceeași putere ca Tatăl și Fiul.
Opere ascetice
Învățături morale
Regulile mari
Regulile mici
Omilii și cuvântări
9 omilii la Hexaemeron, care explică fenomenele legate de crearea lumii, până în ziua a V-a a creației, iar ziua a VI-a este completată de fratele său Sf. Grigorie de Nyssa, în lucrarea Despre facerea omului.
Despre credință – este un comentariu
Contra bogaților
Contra beției
Opere liturgice, canonice și de corespondență
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
A scris aproximativ 365 de scrisori de natura dogmatică, monahală, misionară sau ocazională.
Doctrina
Cunoașterea naturală a lui Dumnezeu – Sf. Vasile afirmă că Dumnezeu poate fi cunoscut decât prin lucrările sale și acestea pe calea minții
Sfânta Treime – Sf. Vasile este cel care face diferența dintre ființă și ipostas: o singură ființă, trei ipostase.
Caracterizare
Sfântul Vasile cel Mare a fost un mare preot și păstor al Bisericii. Este prăznuit la data de 1 și 30 ianuarie. Este cel care a alcătuit regulile monahale, care sunt folosite în răsărit până astăzi.
(sursa: referat.ro)



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. De la Petru cel Mare la Vladimir Vîsoțki