Viața posomorâtă, respingătoare, nu este viață dumnezeiască

Să știți că tot ceea ce este făcut de nevoie, fără atracție, nu vatămă duhul. Trebuie să vă păziți inima să nu se lipească de plăcerile lumești. Gustarea acestor plăceri stinge flacăra duhului în timp ce participarea la un anumit lucru, fără ca acesta să fie gustat, doar adie asupra acestei flăcări, nu o stinge. Nu fugiți, totuși, de oameni și nu vă posomorâți.
Viața posomorâtă, respingătoare nu este viață dumnezeiască… Când Mântuitorul le-a spus postitorilor să se spele, să-și ungă și să-și pieptene capul, s-a referit tocmai la a nu fi posomorâți. De aceea, să nu credeți că trebuie să renunțați la această viață întunecată. Nu, deloc. De toate darurile pe care vi le dă Domnul vă puteți folosi, ungându-vă capul cu mir și spălându-vă fața. Însă de toate vă puteți folosi nu la nimereală și puteți lucra nu de mântuială, ci creștinește. Tocmai așa — creștinește — se cuvine să și hotărâți acum, când trebuie să separați partea lui Hristos de partea împăratului lumii în folosirea unora și acelorași bunuri. (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, Galați)
Trebuie ca mântuirea să fie și de la noi, și de la Dumnezeu
Solemna recunoaștere de către Mântuitorul a libertății noastre morale ne învață că mântuirea noastră nu este lucrată numai de absoluta energie a harului lui Dumnezeu, ci și de învoirea și sinergia omului.
Libertatea noastră morală ne obligă să ne gândim mai dinainte, să fim prevăzători când e vorba despre mântuirea noastră, fiindcă altfel ne pierdem. Solemna recunoaștere de către Mântuitorul a libertății noastre morale ne învață că mântuirea noastră nu este lucrată numai de absoluta energie a harului lui Dumnezeu, ci și de învoirea și sinergia omului. Cu privire la această necesitate, iată ce spun înțelepții Părinți ai Bisericii. Dumnezeiescul Gură de Aur zice: „Și harul, oricât ar fi el de har, îi mântuiește numai pe cei ce vor să se mântuiască”. Și Sfântul Grigorie Teologul zice: „Trebuie ca mântuirea să fie și de la noi, și de la Dumnezeu”. Iar Clement al Alexandriei zice: „Dumnezeu insuflă sufletele celor ce vor, dar dacă vor cădea din râvnă, vor împuțina și Duhul cel dăruit de la Dumnezeu”.
(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009)
Vedeți ce război nevăzut ducem noi!
«Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătorilor, împotriva stăpânirilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri» (Ef. 6,12).
Ați amintit în scrisoarea dumneavoastră că Dumnezeu nu cere mai mult de la om decât împlinirea îndatoririlor chemării sale, îndatoriri pe care, după gândirea dumneavoastră, vă străduiți să le îndepliniți, fără să aveți mustrări de conștiință. Dar după cum acest punct nu este lipsit de importanță, trebuie să ne gândim mai bine asupra lui. Această obligație constă în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, după făgăduința făcută de noi la botez, orice chemare am avea. Dar la împlinirea acestor porunci ni se împotrivește vrăjmașul neamului omenesc – diavolul, despre care scriu Sfinții Apostoli. Sfântul Petru scrie: «Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită. Căruia stați împotrivă, tari în credință» (I Pt. 5, 8-9). Sfântul Pavel zice: «Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stâpâniilor, împotriva stâpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri» (Ef. 6,12). Vedeți ce război nevăzut ducem noi! El se străduiește totdeauna să lupte împotriva neamului creștinesc cu lucrări potrivnice poruncilor dumnezeiești, prin mijlocirea patimilor noastre. Principalele lui arme sunt patimile: iubirea de slavă, iubirea de plăceri și iubirea de arginți. Biruiți fiind de acestea sau doar de una dintre acestea, le dăm intrare liberă să lucreze în inimile noastre. Din felul cum gândiți se vede că aveți o idee nedesăvârșită despre această luptă sau împotrivire și nu atâta prudență pe cât stăruință să vă îndepliniți această obligație fără mustrări de conștiință. Dar nici aici nu ați pătruns așa cum se cuvine, ca să știți în ce constă aceasta. Chiar dacă v-ați împlini întreaga datorie fără mustrări de conștiință, în lipsa smereniei nu aveți nici un folos.
(Sfântul Macarie, Starețul Macarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, sursa: www.doxologia.ro)