Viața perfectă

Mi-a fost tare ciudă la meciul Simonei, dar ea era cea mai puțin vinovată. Când însuși marele tenismolog CTP se lasă purtat de val și, cu toate că nu obișnuiește, o dă finalistă pe Simona, când și la treizecizero.ro se făceau scenarii despre reprezentația de gală care era finala cu Serena, un nenorocit instinct de parior nu mă lăsa să visez. Ca să nu fiu scepticul de serviciu, am scris doar să nu cădem în același păcat al comparației cu meciul și forma precedentă și să ne bucurăm de tenis. Nici asta n-a fost posibil. Cum să te bucuri de tenis când favorita ta e surclasată?! Sau când pierde 15 puncte la rând?! Da, mai ales că se găsise și taică-său să declare că n-o primește acasă fără trofeu, Simona n-a făcut față așteptărilor din toate părțile. Dar nu este asta ceva firesc, la 23 de ani, dacă însăși Serena Williams n-a făcut față presiunii, deși ea declara că n-o simte? Încerca să se mintă, să se autosugestioneze, dar iată ce lecție ne-a dat tenisul. Pe de altă parte, deși am depășit clișeul cu mușchii ei masculini, fiindcă aceștia sunt dublați fără îndoială și de mult talent, m-a bucurat nespus eliminarea ei. Are și automotivarea asta o limită, prea mult show, prea multe răgete demne de lupte în cușcă, nu de tenis. M-a cucerit zâmbetul pe care Roberta Vinci l-a afișat la un astfel de episod. Și, ca să-mi spun părerea până la capăt, cred că Serena ar trebui să se îmbrace ca Azarenka, cu pantaloni scurți, căci fusta ei cade la fel de bine ca pe zânul ăla care făcea reclamă la o bancă. Una-două i se ridică pe fund și stă acolo ca pe un raft!
În final de finală, regina a fost Flavia Penetta, care și-a anunțat apoi retragerea. O aplaud, e supremul pentru o jucătoare din linia a doua care nici nu visa la așa ceva: „cu trofeul acesta, viața mea este perfectă”! S-o credem.