Viața noastră se schimbă când facem loc smereniei

Vrei să agonisești smerenie? Împlinește poruncile evanghelice: odată cu ele, se va sălășlui în inima ta și va fi însușită de către ea sfânta smerenie, adică însușirile Domnului nostru Iisus Hristos.
Începutul smereniei este sărăcia duhului, mijlocul sporirii în ea este pacea lui Hristos, care covârșește orice minte și înțelegere, iar sfârșitul și desăvârșirea ei sunt dragostea lui Hristos.
Smerenia nu se mânie niciodată, nu caută să fie pe placul oamenilor, nu se lasă pradă întristării, de nimic nu se teme.
Oare se poate lăsa pradă întristării cel care dinainte s-a recunoscut ca fiind vrednic de orice necaz?
Oare se poate înfricoșa de necazuri cel ce din vreme s-a sortit necazurilor, care le privește ca pe un mijloc de mântuire a sa?
Bineplăcuții lui Dumnezeu au îndrăgit cuvintele tâlharului celui cu bună înțelegere, care a fost răstignit alături de Domnul. În necazurile lor, ei obișnuiau să spună: „cele vrednice de faptele noastre primim: pomenește-ne, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta” (Luca 23, 41-42). Ei întâmpină orice necaz recunoscând că sunt vrednici de el (Cuviosul Avva Dorotei, învățătura a doua).
Sfânta pace le intră în inimi pentru cuvintele lor smerite! Ea aduce paharul mângâierii duhovnicești și la patul celui bolnav, și la cel ce zace în închisoare, și la cel prigonit de oameni, și la cel prigonit de draci.
Paharul mângâierii este adus de mâna smereniei și la cel răstignit pe cruce; lumea îi poate aduce numai „oțet amestecat cu fiere” (Matei 27, 34). (Sfântul Ignatie Briancianinov)
(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, sursa: Doxologia)