Viața lui PS Damaschin Dorneanu, de la cădelnița din cutie de conserve, la cel mai tânăr arhimandrit

Tiberiu Avram și PS Damaschin Dorneanu
Tiberiu Avram și PS Damaschin Dorneanu

Invitatul din Săptămâna Mare al podcastului „Interviurile Monitorul” este PS Damaschin Dorneanu, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În 2012, la vârsta de 31 de ani, călugărul Damaschin a devenit cel mai tânăr arhiereu de la acea vreme și unul dintre cei mai tineri din întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe Române.
Cu modestia și evlavia care-l caracterizează, PS Damaschin Dorneanu ne-a vorbit despre viața sa, despre momentul în care a apărut chemarea spre Dumnezeu și, mai apoi, de împrejurarea care l-a determinat să devină călugăr. Ne-a povestit cum, copil fiind, făcea primele lui slujbe religioase, împreună cu bunica, cum și-a făcut o cădelniță dintr-o cutie de conserve, cum a început să iubească matematica, care este poetul lui preferat, dar și ce job a avut în timpul facultății.
PS Damaschin Dorneanu ne-a explicat și de ce ÎPS Pimen l-a ales să fie episcop vicar și care este imaginea pregnantă pe care o are în minte cu fostul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Pe lângă cele enumerate, din interviul pe care îl puteți viziona integral pe site-ul „Monitorului de Suceava”, dar și pe canalul de YouTube al ziarului nostru aflați și de ce mulți intelectuali s-au călugărit la Mănăstirea Sihăstria Putnei, de ce a ales PS Damaschin Dorneanu o anumită zi în care să intre la mănăstire, precum și multe alte informații extrem de interesante despre Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, un prelat foarte iubit de credincioșii creștin-ortodocși.

Recomandări

Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji duminică la Mănăstirea „Sf. Ilie” Șcheia

Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji, duminică, la Mănăstirea „Sf. Ilie” Șcheia

Slujbă de pomenire pentru arhim. Grigorie Halciuc, cel mai longeviv stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt