Ca în fiecare an, la sfîrșit de Răpciune, cînd mai crestează încă o linie pe răbojul vieții, Anghel-Vasile Siminiuc (artistul plastic pe care, pentru apetitul său retro, l-am numit un „crai de curte veche bucovineană”) deschide o nouă expoziție. Simi își face astfel un cadou cu prilejul aniversării zilei sale de naștere (29 septembrie) pentru că, așa cum mărturisește el, se simte jenat cînd primește cadouri de la alții, așa că preferă să și le facă singur. Cu doi ani în urmă, la aceeași vreme, expunea la galeria de artă a Filialei UAP Suceava o suită de lucrări dedicate memoriei lui Nichita Stănescu. Era anul în care poetul, dacă mai zăbovea printre noi, ar fi împlinit vîrsta de 70 de ani, iar Simi, (Balanță tipică) răvășit de brutalitatea existenței, îndîrjit în refuzul său de-a intra în confruntări irositoare și înclinat spre visare, și-a presărat generos talentul său stimulat de imagini simbolice, modelîndu-și aluviunile subconștientului excitat de versurile celui care a construit o adevărată mitologie mînuind cuvîntul cu o „virtuozitate suverană”. Anul trecut, renunțînd din nou la decupajele sale din natură, la peisajele citadine, dar și la nudurile în care „mîngîie” cu penelul formele muzelor sale adolescentine, a plonjat în apele tulburi ale începutului de istorie, aducînd în prim plan, așa cum remarca criticul de artă Valentin Ciucă „elemente din substratul tracic sau chiar mai îndepărtat, secvențe de istorie cucuteniană sau mai apropiate de orizontul nostru”. Anul acesta, ca un preludiu la „Zilele Sucevei”, într-o desfășurare expozițională nostalgică, Simi a reluat, într-o manieră robustă și interesantă, o temă mai veche care l-a impus în perimetrul plastic al urbei. O hoinăreală în imagini care păstrează parfumul provincial al Sucevei anilor ’50, în care a încercat să developeze, într-un ritual confesiv și spectacular, specificul vechiului oraș bucovinean. Peste cîteva zile însă, „Dușmanul” Simi (căruia-i spun astfel cu dragoste, utilizînd termenul cu care-i numește el pe toți cei care-i „pîndesc” întotdeauna ieșirea pe simeze) un creator ce pășește apăsat și temeinic pe tărîmul artistic fără a recurge la artificii pentru a-și trăi viața „pe scurtătură”, va ieși pe simeze cu o tematică inedită. O expoziție cu un generic deocamdată incert („Arhetipuri umane”?) dar care știu (de la el) c-ar fi putut să se intituleze „Viața la second-hand”. O galerie cu scene de viață și portrete din lumea celor mai mult sau mai puțin marginalizați: oameni de la țară, bătrîni, cerșetori, persoane cu handicap, oameni fără adăpost (homeless – boschetari), bețivi. Încă ezită asupra selecției lucrărilor pentru că unele ar putea fi prea dure. Pictorul muzelor adolescentine, sentimentalul cu suflet afectuos care se revarsă așa cum respiră, își reia rolul de cronicar al urbei zugrăvind de data aceasta nu imobile vechi, părăginite și năpădite de buruieni, ci chipuri de oameni pe care chiar le vom recunoaște, fiindcă ne întîlnim zilnic cu ei. Periferia, mahalalele, maidanele din zona tampon dintre spațiul domesticit al orașului și cel dinspre margine, bîntuit de dezordine și necunoscut, își are exponenții săi. De la zidurile scorojite și gardurile de uluci ale unei Suceve retro-patriarhale, Simi realizează acum, privind prin lentila nedeformantă a realității, o galerie de portrete cu un profund și zguduitor mesaj social.
