Carte creștină

Viața în duh filocalic



Textele colecției Tainele Filocaliei reprezintă o introducere în scrierile filocalice. Ele sunt prilejuri pentru noi, cei de astăzi, de a începe să citim și să cunoaștem cu inima, de a reda cunoașterii caracterul ei existențial. Treptele urcușului duhovnicesc, modelarea spirituală a minții, strădania de a dobândi virtuțile, teme filocalice predilecte, sunt redate pe tot înțelesul în aceste cărți care ne călăuzesc spre o autentică trăire întru Hristos. Arhim. Sofian Boghiu: „Din experiența vieții mele nelipsite de suferințe am înțeles, cunoscut și trăit efectiv adevărul că Dumnezeu este prezent permanent în viața noastră și că ne asistă necontenit prin Pronia dragostei Lui nemărginite, căci „Dumnezeu este ascuns, cum zic Bătrânii Patericului și Părinții Filocaliei, în poruncile Sale. De aceea, nu se cuvine să stăm nepăsători și nesimțitori în fața lui Dumnezeu, spre a nu ajunge într-o sărăcie și pustiire lăuntrică desăvârșită, riscând astfel a ne găsi sfârșitul în această stare cumplită, definită de Sfântul Ioan al Scării ca „moarte înainte de moarte”.
Patericul și Filocalia
Patericul și Filocalia, aceste cărți de sănătate duhovnicească, adevărate tratate medicale de anatomie, fiziologie, patologie, terapeutică și profilaxie sufletească, ne îndrumă cu adâncă înțelepciune cum să ne curățim, luminăm și cum să ne mântuim și să ne desăvârșim sufletul nostru.
Îndeosebi în aceste preafolositoare scrieri regăsim și redescoperim, în ipostaza lor practică, toate nevoințele creștinului și ale călugărului, pe drumul anevoios al dobândirii dumnezeieștilor virtuți și al dezrădăcinării pierzătoarelor patimi. Îndemnul meu, ca duhovnic, către toți fiii, fiicele și cititorii acestei cărți este de a se osteni a nu rămâne în stările păcătoase; să se roage pentru înnoirea minții; să fugă de risipire; să dobândească smerită cugetare; să prețuiască timpul; să se ferească de vorbirea deșartă; să se silească spre lacrimi și plâns; să se roage neîncetat cu luare-aminte; să aibă dragoste și să-și înfrumusețeze sufletul cu har, virtuți și fapte bune, într-un cuvânt, să ducă o viață într-un autentic duh filocalic. Binecuvântăm cu părintească dragoste apariția lucrării Viața în duh filocalic, alcătuită de părintele Ignație Monahul, și dorim din toată inima ca tot ceea ce conține acest volum să fie spre rodire și de folos întru mântuire, așa încât spiritualitatea filocalică și cea patericală să fie valorificate în trăirea fiecaruia dintre noi.
– Viața în duh filocalic este un barometru al stării noastre spirituale
Antologia și apoftegmele filocalice propuse de Ignație Monahul ne fac să ne întrebăm cât de departe sau de aproape suntem de Dumnezeu. Aprecierile privind însușirile și preocupările omenești îl ajută pe cititor să înțeleagă ce îl poate pierde și ce îl poate ajuta să se înalțe către divinitate. Cea de-a doua parte a lucrării, „Glosar filocalic”, este un instrument binevenit pentru cititori, întrucât explicitează din perspectiva spiritualității creștine termeni mult folosiți în limbajul Bisericii, dar al căror înțeles complet de multe ori ne scapă. Pentru iubitorul de Dumnezeu, lucrarea de față constituie un îndreptar pentru o viață dusă într-un autentic spirit filocalic. (Ignatie Monahul)



Recomandări

„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni

„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni
„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită
Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Păstorel, necunoscutul