Ținutul Bucovinei sau „Țara de Sus a Moldovei” a fost menționată pentru prima dată în documente în secolul al XIV-lea, numele datorându-se întinselor păduri de fag de pe teritoriul său. În limba germană Bucovina se traduce „Buchenland”.
În anul 1775, când teritoriul principatului Moldovei era teatru de război pentru puterile Europei acelor vremuri (Austria, Rusia, Turcia, Prusia), Imperiul Habsburgic a făcut o achiziție strategică foarte importantă: în urma tratatului de la Kuciuk – Kainardgi, încheiat în 1774, Bucovina a trecut sub administrația austriacă, fapt ratificat de Tratatul de la Constantinopol, semnat în 1777, în care se stipulau și granițele definitive.
Colonizarea Bucovinei
Imediat după acel moment, Imperiul Habsburgic și-a trimis guvernatorii militari, care au trecut la cartografierea și recensământul populației. Membră a Forumului German, Corina Derla, a prezentat câteva date reprezentative despre viața germanilor bucovineni din Ițcanii Noi.
Ea a precizat că a doua măsură importantă a fost colonizarea Bucovinei cu populație de origine germană, care provenea din diverse regiuni ale imperiului și din landurile germane. Colonizarea s-a desfășurat de-a lungul unei perioade de timp îndelungate și, astfel, în Bucovina s-au stabilit puternice comunități cu tradiție germană, buni meseriași și cu abilități de organizare.
Ițcanii Noi – „Neu-Itzkany” în limba germană
Corina Derla a vorbit despre comunitatea germană din Ițcanii Noi, pe care a studiat-o „pentru că este foarte aproape de Suceava și apoi a creat un model tipic austriac de locuire și de valorificare a resurselor existente”
Comunitatea germană din Ițcanii Noi – „Neu-Itzkany” în grafia germană, a rezidat în Bucovina până în anul 1940. Așezarea lor era situată la aproximativ patru kilometri de fosta capitală a principatului Suceava, fiind străbătută de importanta arteră de circulație „Reichstrasse”, pe traseul Cernăuți-București. Era situată foarte aproape de calea ferată, servind astfel, până în anul 1918, ca poartă de intrare în imperiu dinspre România, deținând un oficiu vamal și polițienesc în acest sens. Acest nume a fost ales de către coloniști, deoarece și-au dezvoltat așezarea în apropierea vechii comunități din Ițcanii-Vechi (Alt-Itzkany), aparținătoare de orașul Suceava.
Confiscarea pământurilor
Conform tradiției, numele „Ițcani” provine de la idiomul Iatco (Jatko) din Snyatin, despre care se crede că a trăit în această zonă în timpul domnitorului Dragoș Vodă.
Documente germane susțin că Ițcanii Noi se numeau „Iatcani” (Jackani) sau „Ietcani”(Jetzkani), în perioada 1804-1814.
„Se pomenește de o mănăstire în satul „Jackani”, lângă Suceava, care a funcționat între sec. XVI-XVIII, ale cărei măicuțe erau sub oblăduirea lui Meftodie, care se supunea episcopului de Iași. Pentru a-i instala pe coloniștii germani după anexarea Bucovinei, guvernul austriac a confiscat pământurile mănăstirești, în beneficiul Fondului Religionar Greco-Ortodox, acestea incluzând și întinderile împădurite din jurul Ițcanilor Vechi și proprietățile Mănăstirii Dragomirna”, a mai spus unul din membrii Forumului German.
Familii germane din landul Renania –Palatinat
Pe 4 iulie 1788, în Ițcanii Noi au fost întemeiate primele opt gospodării, urmate la scurtă vreme de altele zece. Aceste zece familii germane proveneau în majoritatea lor din landul Renania –Palatinat. Ei făceau parte din categoria așa-numiților proprietari, scutiți de obligații feudale. Acordul de deținere a proprietăților a intrat în vigoare la data de 4 septembrie 1795. Pe 11 august 1811, se stabiliseră aici și familii care făceau parte din clanurile Adam Hermann, Grün, Nagel, Mohr și Heinrich Arndt.
1908, Ițcanii, prima comunitate rurală din Bucovina cu electricitate
Din documentele germane privitoare la comunitatea germană din Ițcanii Noi (Universitatea din Viena) și Erwin Massier, J. Talsky, B.C. Grigorowicz, „Bukowina: Heimat von Gestern”, Karlsruhe, 1956) rezultă că în anul stabilirii lor în Ițcanii Noi numărul germanilor se ridica la 33 de persoane. Cu trecerea timpului numărul lor s-a mărit simțitor: în 1880 erau 273 de locuitori, în 1890 – 321, în 1900 – 407, în 1910 – 596 iar în 1930, 492 de locuitori.
În anul 1937 populația a scăzut la 443 de persoane, dintre care 365 protestanți, 70 catolici și 8 atei.
„Unii locuitori au emigrat peste ocean. De exemplu, în anul 1889, Martin Wilhelm Kornelsohn a plecat în Canada, urmat în 1890 de Franz, Adam, Johann Hodel și Heinrich și Friedrich Kornelsohn. Fermele lor au fost preluate de vecini. Sub aspect economic, agricultura domină, însă nici activitățile comerciale și industriale nu erau neglijate”, a precizat Corina Derla.
În anul 1908, Ițcanii era prima comunitate rurală din Bucovina care a instalat electricitate. Pe lângă binecunoscuta fabrică de zahăr, în Ițcanii Noi activau o rafinărie de ulei și o fabrică de cuie de lemn (lângă fierăria lui Caziuc).
Tablou economic
Succesul economic al comunității era dat de numărul ridicat al asociațiilor civice, economice și culturale, care au influențat și existența comunităților învecinate. În anul 1899 s-au pus bazele Asocierii Agricole, avându-l director pe Heinrich Kaufmann (1911) și Jakob Germann ca director adjunct.
În 1911 s-a înființat Asociația de Împrumuturi și Economii, cu 100 membri activi, condusă de Jakob Germann în calitate de director și Ludwig Hodel, în calitate de director adjunct.
În anul 1908 s-a înființat Filiala regională a Asociației Creștinilor Germani din Bucovina, condusă de August Hargersheimer și Johann Mohr.
„Dacă aruncăm o privire succintă asupra tabloului economic al Ițcanilor Noi în anul 1937, obținem următoarea imagine: 44 de familii se ocupau cu agricultură, 30 de familii se ocupau cu activități industriale, 11 familii lucrau în sistemul zilier, 5 familii se ocupau cu comerțul, 72 familii erau angajați sau liber-profesioniști la calea ferată, fabrica de zahăr, măcelăria din Burdujeni”, a precizat Corina Derla.
Viața religioasă
Comunitatea germană a contribuit financiar la construcția edificiului școlii, care se mai păstrează și astăzi. Deși de-a lungul vremii a mai întâmpinat dificultăți materiale, aceasta a continuat să existe ca „Școală Privată Germană Protestantă” până în 1940.
Viața religioasă a întâmpinat de la bun început mari dificultăți. Pe lângă faptul că nu exista biserică, preoții protestanți veneau mai rar din alte localități și țineau serviciul divin într-o încăpere de lângă școală, special amenajată pentru acest lucru.
Pastorul evanghelic Ștefan Daniel Wilhelm Hübel din Frătăuții Vechi oficia slujba religioasă în 1790. El a plecat la Milișăuți în 1792, iar în 1795 a sosit pastorul Andreas Schwarz din Waltersdorf (Transilvania).
Anul 1859 a însemnat întemeierea protopopiatului evanghelic în Ilișești, păstorit de preotul Franz Samuel Traugott Gorgon, care a slujit și la Ițcanii Noi până la moartea sa din 1900. În perioada octombrie 1901 – iunie 1907 a activat preotul Joseph Folwartschny, urmat de Immanuel Gorgon, fiul primul pastor din Ilisești. În anul 1905 comunitatea a început construcția din fonduri proprii a unei biserici evanghelico-protestante, care a fost finalizată în 1908.
Biserica a fost zidită în stil gotic, cu un turn zvelt la intrare și se păstrează și astăzi, deservind însă comunitatea ortodoxă, după exodul german din 1940. Din 1908 comunitatea evanghelică din Ițcanii Noi se bucură și de primul preot permanent, August Hargesheimer, care venise din Ugartsthal-Galiția.
Viață socială
Însă cel mai apropiat preot de comunitate a fost cel care a deservit comunitatea timp de două decenii, până la repatriere, pastorul Helmuth Gräf , care provenea din Transilvania și a rămas în memoria bătrânilor nemți, atunci copii, drept un om deosebit, implicat și săritor.
De asemenea, a susținut și orele de religie la școlile din Ițcanii Noi și Ițcani-Gară. Între timp s-a mai construit Casa Germană, pentru diversele activități culturale și petrecerile de Crăciun și Paști. Credincioșii de rit romano-catolic au contribuit la construirea Bisericii Romano-catolice din Ițcani-Gară, comunitatea fiind păstorită decenii de-a rândul de preotul Otto Schmegner.
Oameni de cultură
Din Ițcanii Noi provin și doi mari oameni de cultură, recunoscuți la nivel internațional, compozitorul Armin Kaufmann și sculptorul Romuald Kraus.
Corina Derla a amintit și de nefastul an 1940, care a adus modificări la nivelul întregii lumi. Populații întregi au fost repatriate, printre care și germanii din Bucovina. Toate bunurile lor au fost predate prin proces-verbal statului român, iar germanii au fost despăgubiți.
„Cu trecerea timpului, am constatat că repatriații și urmașii lor au purtat și poartă un mare respect și dragoste patriei adoptive și continuă și astăzi, prin reuniunile lor anuale desfășurate în Germania și Austria, să se numească pur și simplu: germani bucovineni”, este de părere Corina Derla, care deține și o impresionantă arhivă personală legată de comunitatea germană din Ițcani.
2.000 de kilometri, din țara de baștină, în țara de adopție
Germanii au străbătut aproximativ două mii de kilometri din țara de baștină, până în patria de adopție, pentru a prinde aici noi rădăcini.
Germanii stabiliți în Ițcanii Noi au întâmpinat și momente dificile, pentru că primele recolte au fost atât de slabe, încât proviziile nu le-au fost suficiente pentru toată iarna. Dar curajul și hotărârea acestor locuitori, precum și ajutorul dat de băștinași, i-au făcut să depășească aceste întâmplări nefericite și să-și îmbunătățească de la an la an condițiile de trai, creând astfel o comunitate-model, compusă îndeosebi din mici fermieri.
Mihail Schleltys, unul dintre fondatorii Bisericii Ortodoxe din Ițcani-Gară
Aceeași situație a continuat după 1918, când monarhia bicefală s-a destrămat și Bucovina a trecut sub administrația românească. Comunitatea germană din Ițcanii Noi și-a continuat aici viața și toate minoritățile s-au sprijinit reciproc pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele și interesele comune. Directorul școlii din Ițcani-Gară, Mihail Schleltys, a fost unul dintre fondatorii Bisericii Ortodoxe din Ițcani-Gară, alături de elevii săi.
Disciplina și buna organizare au creat un nivel de trai ridicat pentru întreaga comunitate, indiferent de apartenența etnică.
