Viața Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iași (14 octombrie)

Această cu adevărat mare și vestită între femei, Cuvioasa și pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit și din vechime și acum Epivata. Părinții fericitei erau de neam bun și măriți, înavuțiți cu multe averi; mai mult însă îi mărea și îi îmbogățea dreapta credință în Dumnezeu și vrednicia de a se numi creștini. Aceștia dar, aducând la lumină pe Cuvioasa, întâi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintând pe cale, o învățară toată îmbunătățirea și așezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și a auzit aceste dumnezeiești bunevestiri: „Cel ce voiește să vină după mine, să se lepede de sine și să ridice crucea sa și să urmeze Mie”. Îndată fiind cuprinsă de aceasta și ieșind din biserică, a întâlnit un sărac; ascunzându-se de maica sa și dezbrăcând hainele strălucite și luminate ce le purta, le-a dat lui și ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare meșteșugire înțeleaptă.
După ce a venit acasă și au văzut-o părinții într-un astfel de chip, s-au îngrozit și au bătut-o ca să nu mai facă așa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori și de multe ori se zice că, dezbrăcând hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile și nesuferitele bătăi ale părinților. Și acestea, în casa părintească, erau ca niște preîntâmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea și pășiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără știrea părinților și a celor de un sânge cu ea și a mulțimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
– Ruga neîncetată
Gustând toate bunătățile cele după Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeieștile și sfințitele biserici și moaștele sfinților și, fiind binecuvântată de sfinții bărbați cei de acolo și întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieșit din cetate și a trecut în Calcedon de cealaltă parte și de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinții ei înșiși și prin alții, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se și locuri din locuri schimbând și cetăți și sate călcând și neaflând-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont și sosind la un oarecare locaș dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu și intrând în el cu bucurie duhovnicească, s-a așezat pe pământ și l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat și, prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfânt locaș, tot felul de bunătăți săvârșind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice și de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plângere, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fața pământului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curățenia inimii și plecarea ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătându-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorință o avea și ruga pe Dumnezeu și pe Maica Lui de aceasta. Deci așa pregătită a ieșit din biserică și îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim și îndestulându-se de toate cele sfinte și bune ale Ierusalimului, unde și „blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat” și săturându-se și zburând prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viață cinstită de călugărițe pustnice și a intrat aici. Însă, neputând a le da în scris pe toate, cât s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmașul diavol până în sfârșit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe și de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puține oarecare din nevoințele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuința apa de izvor, și de aceasta foarte puțină; trebuința așternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină și aceasta foarte zdrențăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful bunătăților, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
– Sfințenia Sfintei Parascheva
Deci mulți ani răbdând în arătata mănăstire a călugărițelor și nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vârstei, a ieșit de aici și a venit la Iope și intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă și a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărâmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol și după ce a cercetat dumnezeieștile locașuri și pe sfinții bărbați, a plecat și a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, și acolo la biserica sfinților și întru tot lăudaților Apostoli s-a sălășluit, nesocotind petrecerea părinților de neam bun și batjocorind înțelepțește uneltirile vicleanului înșelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiță și din potopul acestor curgătoare zburând, a odihnit cortul ceresc, încredințând sfânt sufletul său mâinilor îngerești și prin ei locașurilor celor veșnice și dumnezeiești. Iar trupul cel din pământ și înfrumusețat cu dumnezeiești îmbunătățiri l-a ascuns în pământ.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viața și obșteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea vitează; „Ridică trupul acesta și-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul și necurăția”. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obișnuită sau vis normal, a doua și a treia oară iarăși sfânta l-a strigat și cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul și-a venit în sine, cum se cuvine, și după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat și cu sârguință a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toții alergând ca la o vistierie foarte înavuțită au săpat pământul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, și acel trup sfânt al Cuvioasei aflându-l întreg cu totul păzit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfinților Apostoli, umplând aerul de miresme și tămâieri și cântând dumnezeiești psalmi. (Viețile Sfinților)