Viața creștină sau despre cv-ul creștin

Nu de puține ori ni se cere la angajare sau la un simplu interviu, prezentarea unui cv, așadar a unei pagini sau al mai multor pagini ce conțin cursul sau „istoria” vieții noastre: data și locul nașterii, informații generale, studii și activitatea profesională, limbi străine cunoscute etc. Se impune întrebarea dacă creștinul poate avea un cv de aceeași conotație, de vreme ce nicăieri în Sf. Scriptură, în scrierile patristice sau în cele filocalice nu se stipulează apariția unui astfel de „document” al recunoașterii calităților și aptitudinilor, necesar la un moment dat pentru un scop precis.
În mod cert da, cu menționarea din start a faptului că cv creștin este cv-ul dobândirii cetățeniei cerești, și nicidecum unul al planului terestru. Se reflectă așadar o luptă diametral opusă: cv social, „pământesc” subliniază funcții, aptitudini și calități, pe când cel creștin, „ceresc” cere în primul rând virtuțile și potențarea acestora până la dobândirea „Împărăției lui Dumnezeu”. În cv-ul creștin nu se cere data și locul nașterii, ci botezul nostru în Hristos, așadar „tăierea împrejur” a minții și a inimii noastre, prin care am dobândit o „nestricăciune virtuală, pe care însă o putem pierde” (Pr. D. Stăniloae). În cv-ul creștin nu se cer limbi străine cunoscute sau adunarea informațiilor primite prin intermediul cărților sau prin experiență, ci se cere hristomorfizarea noastră, se cere așadar, nu numai ascultarea de cuvântul Evanghelic, ci împlinirea lui. Viața creștină nu îi propune omului o schimbare, ci din contră o profundă transformare, așadar o formare prin trăirea celor divine, prin împlinirea celor sfinte și prin comuniunea permanentă cu Dumnezeu și cu oamenii.
În opinia noastră, viața creștină nu este nicidecum o bifare a unor capitole importante din existența noastră, ci lupta pentru dobândirea virtuților și pentru Împărăția lui Dumnezeu la care am fost chemați. Adevărata viața a noastră începe în momentul în care cerem stăruitor pe drumul mântuirii prezența lui Dumnezeu și a Sfinților săi, prezența harului divin care pe cele neputincioase le vindecă și le ridică. Cv-ul creștinului nu este o listă a meritelor personale, care ar putea „fura ochii” cuiva, ci o pecete a sufletului care rămâne pentru veșnicie. Și cele ce trebuie să rămână pentru veșnicie sunt roadele vieții, sunt faptele cele bune care dau mărturie și devin mărturisitoare despre și pentru noi. Toate aspectele sociale, care sunt elemente constitutive ale cv-ului social, trebuie concepute ca daruri pentru ceilalți. A te angaja pentru ceilalți este începutul vieții creștine, căci în aceasta se înțelege iubirea și dăruirea. Cel credincios trebuie să își mărturisească credința prin și în fapte, căci prin fapte se observă dorul său necontenit spre Hristos, iar în fapte se vede împlinirea credinței, iar omul se percepe ca un bun ascultător al Tatălui suprem.
Când noi ne apropiem de cele sfinte și de oameni, ne apropiem de Dumnezeu, iar apropierea de El este începutul transformării noastre și început al cv-ului creștin. În acest cv nu se cere demonstrarea darurilor primite de la Dumnezeu, ci împlinirea lor; nu se cere experiența profesională, ci experiența lăuntrică prin profesarea virtuțiilor; nu se cer cunoștințe pur științifice, ci cunoștința cea duhovnicească. Într-un cuvânt, cv-ul creștin ne cere să renunțăm la atitudinile arogante ale „genialității”, cerându-ne lucrurile simple, dar pline de valoarea smereniei creștine.
Așadar, „cel ce a intrat în viața liberă de patimi, care e o viață a cunoștinței lui Dumnezeu cel nesfârșit în iubire, sporește continuu în această viață. Ea este o viață veșnică. Dar cel ce a căzut din ea nu mai înaintează în viață, ci rămâne mereu mort, pentru că rămâne în aceeași mărginire monotonă a repetiției și a lipsei de libertate și de comuniune” (Pr. D. Stăniloae, Filocalia 6, nota 555). Să înțelegem și noi darul cel mare al vieții, ca o prefigurare a celei veșnice.
(Alexandru PRELIPCEAN, Tesalonic – Grecia)