Copilăria deosebită a cântăreței Alicia Keys, petrecută într-un cartier din Manhattan, va fi subiectul unui serial dramatic produs de rețeaua UPN, informează site-ul Showbizz.
Autoarea Felicia Henderson, după ale cărei opere au fost produse filmele „Soul Food”, „Moesha” și „The Fresh Prince of Bel-Air”, va scrie scenariul acestei drame bazate pe viața cotidiană a unei fetițe născute dintr-o relație interrasială și crescută doar de mama sa.
Keys va fi producătorul executiv al acestui film, finanțat de rețeaua UPN.
