Viața ca un maraton

Nu puțini din cei care aleg calea Bisericii se plâng, mai ales la începutul acestui drum, de greutățile și ispitele care li se ivesc în cale și cu care nu dăduseră piept câtă vreme Hristos nu însemna aproape nimic pentru ei. Mântuirea nu e ceva asemenea curselor de sprint. Sau, ca să folosesc un termen din tenisul de câmp, dacă ai luat un set, nu înseamnă că ai câștigat meciul. Nu. Mântuirea seamănă mai degrabă cu proba de maraton, iar acest maraton durează toată viața. Am venit în această lume purtând cu noi și bune, și rele. Nu trebuie să ne speriem. Dar nici să ne complacem socotind că asta e, nimic nu mai poate fi schimbat. Am venit ca să învățăm. Să învățăm smerenia, să deprindem credința, răbdarea și toate celelalte virtuți care ne fac așa cum dorește Domnul. Să nu ne tulburăm dacă cele duhovnicești nu ne ies așa cum dorim noi, din prima. Suntem ucenici la școala lui Hristos. Gândiți-vă puțin: se apucă ucenicul de îndată ce pune mâna pe o unealtă, că-i ac de cusut, rindea ori pensulă, să facă bluze, dulapuri sau tablouri? Cred că nu. Or, dacă aceasta nu-i cu putință în viața de zi cu zi, e imposibil să dobândim știința celor dumnezeiești prea degrabă. De altfel, nici nu ne-ar folosi. Pentru că ceea ce se dobândește ușor, ușor se și pierde, iar ceea ce câștigăm cu osteneală, cu greu va putea cineva să ne despartă de el. (Adaptare de Augustin PĂUNOIU după un text din volumul „Cuviosul Anatolie de la Optina“, Editura Egumenița, 2011)