– Opt familii de la marginea Stroieștiului nu au avut niciodată curent electric, supraviețuiesc din ajutor social și din alocațiile copiilor
– Tineri și vîrstnici, cîte două, trei generații, trăiesc înghesuiți într-o singură cameră
– Copiii nu au haine suficiente, nu au rechizite pentru școală și, uneori, nici hrană
– Cei mai mulți dintre aceștia fac doar opt clase primare, după care muncesc cu ziua prin sat pentru a-și cîștiga existența
În timp ce „generația” Internet navighează pe cele mai necunoscute căi ale tehnicii Mileniului III, la 15 kilometri de Suceava, într-un cătun din comuna Stroiești, trăiesc (este un fel de a spune!) peste 30 de copii care nu au văzut măcar o dată un bec, un aparat de radio, un televizor, care nu știu ce este aceea o informație și pe ce căi poate fi primită. Aceste suflete fac parte dintr-o comunitate de oameni foarte săraci, opt familii care nu au avut niciodată curent electric și care s-au săturat să ardă „motorină”, că nici gaz „din ăla curat nu se mai găsește”, după cum ne-a spus Brîndușa Boberschi, una dintre femeile care trăiesc în această sărăcie lucie.
– „La lumînare am trăit o viață…,70 de ani”
La marginea comunei Stroiești am întîlnit o comunitate de opt familii foarte sărace, care trăiesc din ajutorul social și din alocațiile copiilor, fără să beneficieze nici măcar de curentul electric. Gheorghe Boberschi este veteranul din această zonă. El, împreună cu soția, stau de o viață în acest loc, de aproape 70 de ani, pentru că au moștenit casa de la părinți. Nu a avut niciodată curent electric și, ca un blestem al sorții, nici copiii și nici nepoții lui nu au parte de „lumină”. „La lumînare am trăit o viață. N-am decît o pensie de 250 de mii de lei vechi, iar soția are o pensie de un milion de lei. Așa cum trăim, ne mai ajutăm și băieții”, ne-a spus bătrînul, marcat de suferințele și de sărăcia în care a trăit toată viața.
În aceeași curte cu el mai trăiesc trei familii, copii de-ai bătrînului, care și-au întemeiat fiecare cîte o familie, dar stau în condiții de neimaginat. Ioan și Brîndușa Boberschi au zece copii și locuiesc într-o singură cameră, în care și-au amenajat trei paturi. Cei mai mici dintre copilași dorm pe cuptor, iar cei care merg la școală au o măsuță mică lîngă geam unde cu greu pot să-și facă temele. Lampa din casa acestei familii este cea mai prețioasă, ea fiind atîrnată de tavan, pentru a nu ajunge la ea cei mici, să-și dea foc, ea fiind singura sursă de lumină din casă. „Am zece copii, dintre care cinci sînt la școală. Se trezesc dimineața la șase și pornesc spre școală cu aproape o oră înaintea copiilor din comună pentru a ajunge la timp. Iarna este prăpăd. Pe de o parte că se întunecă repede și trebuie să stăm toți în această cameră, vai de capul nostru, dar iarna este greu și pentru copiii care merg la școală. Cînd este zăpadă mare mergem noi, cei bătrîni, înainte și le facem drum, că altfel se înfundă în troiene. La fel este și cînd plouă și sînt gloduri mari”, ne-a spus Brîndușa Boberschi. Femeia are de gînd să-și poartă copiii la școală, chiar dacă ar fi să stea ea flămîndă.
– Copii care nu au cu ce să se îmbrace
La cîțiva metri de această căsuță, trăiește o altă familie, Doina și Mihai Boberschi, care are șapte copii, și locuiesc într-o cămăruță cum greu ne putem închipui. Două paturi acoperite cu multe haine vechi… Patru copilași mai mult în pielea goală decît îmbrăcați, pentru că, după cum ne-a spusa mama pruncilor, nu are ce să pună pe ei, ne-au întîmpinat cu țipete, cu lacrimi, speriați, surprinși că cineva străin le intră în universul lor sărăcăcios. Ceilalți trei copii erau la școală, dar, la întoarcere, îi așteaptă aceeași lampă și aceeași „lumină moartă”. M-am simțit dezarmată în fața acestei sărăcii, mai ales cînd am privit spre doi dintre copilași, frați gemeni, murdari și cu cîte un biberon gol în guriță, iar o altă fetiță, Mihaela, de șase ani, abia își trăgea piciorușul după ea…Am aflat de la mama fetei că are un „defect” din naștere și la o mînă și la piciorul stîng, dar nu are bani să se ducă la spital. „Cînd am născut-o, doctorul mi-a spus că își va reveni, dar uitați-vă cum arată. Nu-și poate mișca bine nici mîna și nici piciorul”, ne-a povestit femeia.
Marin și Florin, ceilalți doi Boberschi, sînt căsătoriți fiecare, unul are deja un copil, soția lui Florin așteaptă și ea un prunc, dar stau în aceeași casă cu părinții, la o singură lampă. Am intrat în această încăpere și parcă nu-mi venea să cred că doar la cîțiva kilometri de municipiul Suceava mai există oameni care trăiesc în atîta mizerie, sărăcie și întuneric.
– „Ne-am dori să avem curent electric, un televizor, dar pe noi ne-a uitat lumea… Nu ne vizitează nimeni…”
La una dintre căsuțele din chirpici, chiar de la intrarea în această „lume – pierdută de lume”, ne-au întîmpinat cîțiva copilași, o fetișcană de vreo 13 ani, care avea să ne povestească că s-a lăsat de școală pentru că nu mai are bani cu ce să pornească „de acasă”, și ceilalți șapte frați mai mici, mezinul avînd doar un an și trei luni. Părinții lor nu erau acasă, și, cel mai probabil, Daniela, fata de 13 ani, a luat locul mamei și are grijă de frații mai mici. Parcă mai mult ca la alții, sau la fel, dar într-o altă „pată de lumină”, am văzut mizeria, lipsurile, lucrurile sărăcăcioase care erau împrăștiate prin casă, dar nimic de-ale gurii. „Ne-am dori să avem curent electric, un televizor, dar pe noi ne-a uitat lumea… Nu ne vizitează nimeni…”, ne-a spus Daniela. Tot în această mică comunitate uitată…, care trăiește ca în evul mediu, mai locuiesc familia Bodnariuc (soț și soție) și familia Tănase, care are la rîndul ei opt copii. Patru dintre aceștia sînt în clasele primare, și străbat zilnic cu greu cei doi kilometri pînă la școală. Mai grav este că aceste familii trăiesc din alocațiile copiilor și, unii, din ajutor social. Din cauza condițiilor mizere în care trăiesc, acești copii nu sînt trimiși mai departe la școală, majoritatea dacă fac opt clase primare, după care lucrează prin sat pentru un bănuț. Ne și întrebăm spre ce Uniune Europeană ne îndreptăm cu astfel de oameni năpăstuiți!? Primarul Ștefan Crainiciuc și viceprimarul Ion Băițan ne-au spus că primăria nu are bani pentru electrificare. „În anul 2002 a venit cineva de la București și făcut mai multe măsurători, s-a făcut un proiect pentru electrificarea acestor case, numai că de atunci nu am mai auzit absolut nimic. Valoarea proiectului la acea vreme era de două miliarde de lei”, ne-a mai spus primarul Crainiciuc.
Acești copii nu au curent electric, nu au lumină, dar au nevoie de educație, de cărți, de caiete, de haine, de o motivație pentru care să urmeze o școală, de cineva care să-i susțină, peste că, altfel, vom „promova” analfabetismul în masă.
