Nemulțumire

Veterinarii suceveni sunt în grevă japoneză



– Ei protestează astfel împotriva intenției de a trece direcțiile sanitar veterinare din subordonarea Autorității Sanitar Veterinare în cea a Ministerului Agriculturii
Veterinarii din întreg județul se află de ieri în grevă japoneză, protestând astfel față de intenția ministrului Agriculturii de a subordona personalul din rețeaua sanitar – veterinară direcțiilor agricole și Ministerului Agriculturii, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară urmând a fi desființată.
Purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, doctor Vasile Semeniuc, a declarat că personalul sanitar veterinar din județ va purta în timpul orelor de serviciu o banderolă „de grevă”, indiferent dacă lucrează la birou sau se deplasează în teritoriu, la agenții economici.
Veterinarii suceveni amenință cu mișcări de protest dacă ministrul Decebal Traian Remeș nu va reveni asupra deciziei de restructurare a ANSVSA.
O parte din personalul direcțiilor veterinare ar urma să fie subordonat direcției agricole și nu direct ANSVSA, în timp ce prin reorganizarea cancelariei premierului și a Ministerului Agriculturii, siguranța alimentului va trece în subordinea Ministerului Sănătății și a Institutului de Sănătate Publică.
Colegiul Medicilor Veterinari Suceava, Asociația Medicilor Veterinari, și sindicatul veterinarilor sunt de părere că organizarea actuală a rețelei sanitar veterinare se suprapune instituțiilor europene similare, în conformitate cu cerințele Aquis-ului Comunitar pentru combaterea bolilor transmisibile de la animale la om, protecția mediului, garantarea și asigurarea de alimente sigure care să nu pună în pericol viața, sănătatea populației și pentru realizarea comerțului liber al agenților economici din județ în statele membre ale Uniunii Europene.
În plus, în actuala organizare, direcțiile veterinare, ca structuri subordonate ANSVSA și direct primului ministru, au o anumită autonomie și de aceea pot aplica întocmai legile comunitare.
„Atragem atenția că în cazul unei greve generale a Autorității Naționale Sanitare Veterinare, se va întrerupe întreaga activitate sanitară veterinară, blocând agenții economici din domeniul alimentar și din cel animalier pentru a-și desfășura activitatea în condiții normale. În contextul adoptării unor măsuri care să ducă la scindarea rețelei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și la pierderea independenței acesteia, contrar principiilor Uniunii Europene, se vor continua acțiunile de grevă mergând până la întreruperea legăturilor cu organismele europene corespondente, întreruperea înregistrărilor în sistemele europene care permit derularea schimburilor intracomunitare de alimente. Forma cea mai bună de organizare a ANSVSA este cea actuală, de subordonare directă guvernului cu autonomie totală pentru a putea fi obiectivă și imparțială în implementarea măsurilor și a legislației europene”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSVSA Suceava.



Recomandări

A fost închis și ultimul focar de pestă porcină, de la Sf. Ilie. Crescătorii nu au restricții de Crăciun și sunt îndemnați doar la prudență