Odată cu venirea sezonului rece se înmulțesc competițiile la care participă hocheiștii veterani suceveni. Reunită sub titulatura de Ice Galaxy, echipa old-boys a Sucevei a fost prezentă la sfârșitul săptămânii trecute la Brașov, pentru a onora invitația la un turneu de acest gen. Alături de formația suceveană și de cea gazdă, la turneul de sub Tâmpa au mai răspuns prezent grupări din Ploiești, Sfântu Gheorghe și Odorheiu Secuiesc. Evoluând în alcătuirea Cezar Ciobanu, Gabriel Șoșu, Mugurel Horobeț, Dorin Airinei, Constantin Avasiloaiei, Dorin Mihăilă, Adrian Ciocan, Cristian Brăiescu, Traian Rizac, Mihai Pop și Eugen Scriban, sucevenii au arătat o formă deosebită la această competiție, repurtând un număr de trei victorii, 9-1 cu Sfântu Gheorghe, 4-0 cu Târgu Secuiesc, 2-1 cu Brașov și doar o singură înfrângere, 4-7 cu Ploieștiul, în chiar meciul inaugural.
Pe parcursul iernii, echipa Ice Galaxy și-a propus să participe la cât mai multe asemenea competiții care se organizează an de an în diferite orașe ale țării.