Chiar dacă au trecut de vârsta la care au făcut sau ar fi putut face performanță în tenis, împătimiții acestui sport continuă să joace de plăcere sau chiar în competiții oficiale, destinate celor peste 35 de ani. Un bun exemplu îl constituie trofeul „Cetatea de Scaun”. Ajunsă la a patra ediție, competiția adună de la an la an tot mai mulți sportivi din toate colțurile țării și chiar de peste hotare. În cele trei zile de concurs din acest week-end, meciurile vor avea loc pe terenurile Bazelor Sportive „Electrica” și „Unirea” și se vor desfășura în conformitate cu regulile pentru turneele de veterani ale Federației Internaționale de Tenis. Ca în fiecare an, sportivii pot concura atât la simplu, în limita celor șapte categorii, mai exact, de la +35 de ani și până la +65 de ani, cât și la dublu, la categoriile +35, +50 și +65 de ani.





