Trist

Veteranii de război, bătaia de joc a operatorilor de transport



Veteranii de război, bătaia de joc a operatorilor de transport
Veteranii de război, bătaia de joc a operatorilor de transport

– Biletele de călătorie auto eliberate de statul român veteranilor de război sunt ignorate de o parte a operatorilor, care nu-i transportă pe veterani decât dacă achită suma percepută în mod normal pentru cursă
– „Cerem reprezentanților ARR Suceava să intervină și să-i sancționeze drastic pe cei care refuză să respecte legea”, a transmis un apel președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala Suceava
Veteranii de război din județul Suceava au ajuns bătaia de joc a unora dintre operatorii privați de transport persoane, care le refuză dreptul de a-i transporta pe baza biletelor de călătorie auto, eliberate în mod legal de statul român pentru veterani și pentru soțiile lor. Problema a fost expusă ieri în cadrul conferinței județene a filialei Suceava a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, conferință pe care cei care au luptat pe frontul celui de-al doilea război mondial o organizează o dată la fiecare 5 ani. „Avem semnale de la mulți dintre membrii noștri, aceștia plângându-se că unii șoferi refuză să îi transporte pe baza biletelor gratuite pe care le primim legal, prin lege. Cerem reprezentanților ARR Suceava să intervină și să-i sancționeze drastic pe cei care refuză să respecte legea”, s spus generalul (r) Badea, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala Suceava. El le-a cerut zecilor de veterani prezenți la conferință să nu se lase umiliți de șoferii care îi sfidează, să le ia numărul de la mașină și să se sesizeze apoi asociația, care va colabora cu Autoritatea Rutieră Suceava pentru sancționarea operatorilor care îi ignoră.
– Cinci veterani de război din Suceava au trecut de 100 de ani
În altă ordine de idei, reprezentanții veteranilor au remarcat că de la ultima lor conferință, desfășurată în urmă cu 5 ani, numărul veteranilor și al soțiilor lor a scăzut cu mai mult de jumătate, în momentul de față în județ mai fiind doar 13.750 de veterani, invalizi, văduve de război și văduve de veterani de război. Demn de remarcat este că în județ se mai găsesc cinci veterani de război trecuți de 100 de ani, în timp ce numărul celor trecuți de 90 de ani este de ordinul zecilor. Pentru următorii cinci ani, reprezentanții veteranilor și-au propus și o serie de obiective, care dacă s-ar realiza ar însemna o mare gură de oxigen pentru eroii de pe fronturi. Aceștia își propun să obțină scutirea de impozite pe clădiri și terenuri (măsură care a fost în vigoare până nu de mult), asigurarea unei asistențe medicale reale și stabile, mărirea valorii indemnizației de război și a pensiilor și acordarea de bani pentru biletele de călătorie CFR care nu sunt folosite. De asemenea, veteranii de război cer sprijin financiar pentru îngrijirea monumentelor eroilor și, acolo unde este cazul, pentru construirea altora. Președintele asociației veteranilor din județ a ținut totuși să sublinieze că, în ultimii ani, atitudinea autorităților locale față de veterani s-a schimbat mult în bine, doleanțele acestora fiind luate în serios și dezbătute.



Recomandări

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Daniela Negurici a plecat la Ceruri mult prea devreme. La doar 51 de ani. Regrete din partea colegilor de la Monitorul de Suceava

Daniela Negurici a plecat la Ceruri mult prea devreme. La doar 51 de ani. Regrete din partea colegilor de la Monitorul de Suceava
Daniela Negurici a plecat la Ceruri mult prea devreme. La doar 51 de ani. Regrete din partea colegilor de la Monitorul de Suceava