Târgul Internațional de Veșminte, Icoane, Cărți și Obiecte Bisericești, singurul târg creștin din România, care va începe, joi, la Cluj-Napoca, va oferi îmbrăcăminte completă pentru preoți, la prețuri care pot ajunge până la 4.000 de euro, respectiv 8.000 de euro pentru un episcop.
Potrivit unui comunicat transmis de organizatorii târgului, producători de obiecte bisericești și mănăstiri cu tradiție din cinci țări – Germania, Grecia, Bielorusia, Ucraina și România – vor expune veșminte sfinte, icoane, clopote și candelabre, catapetesme și scaune arhierești, mașini de brodat și carte și revistă creștină.
„Atelierele de veșminte vor expune îmbrăcăminte de cea mai bună calitate, completă, pentru episcop, care poate costa 8.000 de euro, dar și pentru un preot, care poate ajunge la 4.000 de euro”, se arată în documentul citat.
La târg vor participa și reprezentanți ai celei mai vechi turnătorii de clopote din lume, Perner, din Germania, înființată în anul 1590, urmând să fie expuse clopotele automatizate care pot reproduce singure „Imnul Europei”.
De asemenea, participanții la târg vor avea ocazia să vadă lasere pentru aplicarea broderiei bisericești, precum și icoane țesute, pictate în tehnica orfevrăriei, din aur și argint.
Târgul va avea loc la Expo Transilvania din Cluj-Napoca, între 1 și 3 octombrie, la deschiderea oficială fiind invitați IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, arhiepiscop de Alba Iulia, PS Petroniu, episcop al Sălajului, PS Sofronie, episcop al Oradiei.