Din vestiarul pentru femei al unei societăți comerciale din cartierul Burdujeni, persoane necunoscute au sustras ieri, bani și un telefon mobil.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că fapta a avut loc în intervalul orar 11.00-14.00, când hoții au sustras din vestiarul pentru femei, situat la etajul clădirii, suma de 500 lei și un telefon mobil. Au fost prejudiciate două angajate ale societății, C.Anamaria, de 24 ani, din municipiul Suceava și A.Magdalina, de 60 ani, din comuna Șcheia. Valoarea prejudiciului este de 800 lei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt calificat”, în vederea identificării autorilor și recuperarea prejudiciului.