Bucovina Rădăuți va întâlni astăzi, de la ora 15.00, pe teren propriu, formația FC Zagon, într-un meci contând pentru etapa a VI-a a Ligii a III-a. Obiectivul fotbaliștilor pregătiți de Iulian Ionesi este să câștige acest meci, mai ales că sunt semnale bune în ce privește deblocarea finanțării de la Primărie. „Momentan trăim de la o etapă la alta, însă sunt speranțe că lucrurile vor intra în normalitate și vom reuși să terminăm turul. Se pare că se va constitui un nou Consiliu Local la Rădăuți, urmând să fie deblocați și banii pentru fotbal prinși în bugetul pe anul în curs. Ar fi o mare gură de oxigen pentru noi și pentru acești tineri fotbaliști, care au acceptat să joace fără a fi remunerați până la clarificarea situației financiare a clubului”, a declarat Gheorghe Vicol, directorul executiv al Bucovinei Rădăuți.
Programul complet al etapei a VI-a:
Olimpia Râmnicu Sărat – Metalosport Galați
Bucovina Rădăuți – FC Zagon
Știința Miroslava – Sepsi Sfântu Gheorghe
Cetatea Târgu Neamț – Aerostar Bacău
Sporting Liești – Atletico Vaslui
Petrotub Roman – Inter Dorohoi
CS Panciu – CSM Pașcani
Clasament Seria I
1. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 5 5 0 0 10-1 15
2. Olimpia Râmnicu Sărat 5 4 0 1 12-3 12
3. Sporting Liești 5 3 1 1 9-5 10
4. Știința Miroslava 5 3 0 2 9-4 9
5. Petrotub Roman 5 2 2 1 14-5 8
6. Aerostar Bacău 5 2 2 1 5-2 8
7. Cetatea Târgu Neamț 5 2 1 2 7-7 7
8. Metalosport Galați 5 2 1 2 6-6 7
9. Bucovina Rădăuți 5 1 2 2 3-4 5
10. FC Zagon 5 1 2 2 5-13 5
11. CSM Pașcani 5 1 1 3 6-15 4
12. CS Panciu 5 0 3 2 5-9 3
13. Atletico Vaslui 5 1 0 4 2-12 3
14. Inter Dorohoi 5 0 1 4 2-9 1