„Veșnicia s-a născut la sat”

Proiect Frasin
Proiect Frasin

Mugurii sufletelor noastre, elevii, dau viață satului românesc prin proiectul educațional „Veșnicia s-a născut la sat”.
„Veșnicia s-a născut la sat” – afirmație bine întărită de generații întregi. Cum altfel am putea aminti de Creangă, Eminescu, Iorga, Enescu și alții decât în „Sătucul Bucovinean”?
Am pătruns alături de elevi într-o lume de vis, neînchipuit de simplă, parcă dumnezeiască. Cu mândrie în suflet ne prezentăm portul popular. Fiecare lucru are povestea lui… o poveste nescrisă, însă bine întipărită în sufletele oamenilor.
L-am recitat pe Eminescu, am povestit la gura sobei din opera marelui Creangă, am destăinuit din istorie prin marele Iorga, am încins o horă cum numai la noi, la români, poți găsi, iar „Poema Română” a lui Enescu ne-a însoțit în încercarea noastră de a păstra vie rostirea românească.
Prin amabilitatea specific românească a gazdelor noastre ne-am ospătat cu bucate tradiționale, așa cum se cade la casă de gospodar.
Timpul a trecut însă fără a spune, iar înserarea se lăsa ușor peste lumea satului. Lumina lămpii licărea în odăițele mici.
Să nu uităm vreodată că oamenii mari au trăit și creat în aceste odăițe mici!
Înv. CRISTINA LEHACI
Școala Gimnazială Doroteia, Frasin

Recomandări

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Un copil în vârstă de 4 ani din Vama a impresionat juriul de la „Românii au talent”. Nicholas Iosep a trecut în etapa următoare cu patru de „Da”