Un bebeluș de două luni din comuna vasluiană Băcani a fost omorât în bătaie de bunica sa, în vârstă de 36 de ani, copilul fiind lovit pe motiv că nu se oprea din plâns, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Copilul, din satul Bălțăteni, a fost găsit mort duminică seară, la câteva ore după ce fusese lovit cu palmele peste față de către bunica sa, supărată că acesta nu se oprea din plâns.
A doua zi, bunicul copilului a mers la postul de poliție din comună, anunțând decesul bebelușului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub, în urma necropsiei s-a stabilit că decesul a fost violent, iar bunica bebelușului a fost reținută sub acuzația de omor calificat.
„În acest caz au fost începute cercetări de către Serviciul de Investigații Criminale, sub coodonarea unui procuror, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat. Femeia de 36 de ani a fost reținută, iar în cursul zilei va fi dusă în instanță cu propunerea de arestare preventivă”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui.
Ea a precizat că bebelușul fusese lăsat în grija bunicilor de către mama lui, în vârstă de 16 ani, care locuiește în județul Galați.
Primarul localității Băcani, Pavel Ciacâru, spune că familia din care provine copilul avea „mari probleme”, iar bebelușul nu era înregistrat în evidențele autorităților locale și nici la medicul de familie.