O versiune nouă a filmului „Dirty Dancing” va fi produsă la Hollywood, în regia cineastului Kenny Ortega, au anunțat, luni, reprezentanții companiei de producție Lionsgate.
Kenny Ortega este coregraful filmului original, lansat în 1987, dar și regizorul documentarului „This Is It”, un film despre viața și cariera cântărețului Michael Jackson, informează accesshollywood.com.
„Șansa de a regiza «Dirty Dancing» este ca o întoarcere acasă pentru mine”, a declarat Kenny Ortega. „Crescând în anii ’60, ringul de dans m-a ajutat să mă definesc ca persoană și ca artist. Abia aștept să alcătuiesc o echipă creativă și o distribuție interesantă pentru a aduce «Dirty Dancing” pe ecrane pentru generația tânără. Patrick Swayze a ridicat ștacheta foarte sus în ceea ce privește bărbații care dansează în filme, așa cum au făcut-o Gene Kelly și Fred Astaire înaintea lui. Însă cred că dacă privești în jurul tău vezi întotdeauna dovezi ale prezenței unor noi talente și abia aștept să descopăr viitoarele staruri”, a adăugat Ortega.
Kenny Ortega va fi și producător al filmului, alături de Debra Martin Chase, producătoarea peliculelor „Prințesa îndărătnică/ The Princess Diaries” și „Patru prietene și o pereche de blugi/ The Sisterhood of the Traveling Pants”.
„E uimitor faptul că deși au trecut aproape 25 de ani de la lansarea filmului original, acesta are în continuare legiuni întregi de fani, care s-au atașat foarte mult de acest brand, ce a devenit special și vital pentru ei. Credem că nu am putea găsi un moment mai bun (decât acesta, n.r.) pentru a moderniza această poveste pentru marele ecran și suntem mândri să îl avem pe Kenny Ortega în calitate de regizor”, a precizat la rândul său Joe Drake, directorul diviziei operaționale în cadrul companiei Lionsgate.
Reprezentanții acestei renumite companii de producție cinematografică sunt în negocieri pentru a o include în acest proiect și pe Eleanor Bergstein, scenarista și coproducătoarea filmului original.
Filmul „Dirty Dancing” a fost lansat în 1987 și i-a avut ca protagoniști pe Patrick Swayze și Jennifer Grey. Filmul a avut încasări de 213,9 milioane de dolari pe plan mondial.