Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina au organizat a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Artă Fotografică “Bucovina Mileniul III”, 2019, sub înaltul patronaj FIAP și AAFR. Amintim faptul că secțiunile din acest an au fost „OPEN” și „JURNALISM”.
Participarea a fost numeroasă peste media participărilor anilor precedenți. Astfel, s-au înscris în competiție 436 de artiști fotografi din 43 de țări, cu 3.934 de fotografii. Artiștii fotografi s-au înscris la secțiunea open cu 1.685 de lucrări fotografice și cu 1.249 de fotografii la secțiunea jurnalism.
Juriul internațional (Csaba BALASI – președintele juriului, M.FIAP, E. FIAP/g FIAP Liaisson officer, România, Herbert GMEINER, M.FIAP, HonEFIAP, Austria, Virgilio BARDOSSI, M.FIAP , EFIAP/p, Italia, Petru GEMĂNARU, A.FIAP, România, Victor RUSU, AAFR, Photographer Artist, România) a acordat 18 premii – 3 medalii FIAP, 3 medalii AAFR, 6 mențiuni FIAP, 6 mențiuni AAFR – pentru fiecare secțiune, în total 36 de premii.
Vernisajul va avea loc la Muzeul de Științele Naturii pe data de 13 decembrie 2019, ora 12. Perioada de expunere va fi 13 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020, a precizat Ovidiu Ambrozie Bortă, de la Muzeul Bucovinei.
Vernisajul Salonului Internațional de Artă Fotografică “Bucovina Mileniul III”, vineri, la Muzeul de Științele Naturii





