Mănăstirea Voroneț organizează, duminică, 22 iunie, la ora 16:00, vernisajul expoziției „Restituiri”. În program: „Zestrea Voronețului – Început de reconstituire”, „Continuitate culturală. Cărți și iconografie”.
Această acțiune culturală se înscrie în cadrul manifestărilor aniversare, desfășurate în perioada 25 mai – 14 septembrie, sub genericul „Sfânta Mănăstire Voroneț – 520 de ani”. Prima acțiune aniversară a avut loc pe 25 mai, când s-au împlinit 520 de ani de la sfințirea pietrei de temelie a Mănăstirii Voroneț, prilej cu care, în biserica „Sf. Gheorghe” a mănăstirii, s-a săvârșit slujba de Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu, oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți.
În anul 1488, în ziua de 25 mai, s-a sfințit piatra de temelie a mănăstirii, iar pe 26 mai au început lucrările de construcție a mănăstirii ștefaniene, lucrări care s-au realizat în trei luni, trei săptămâni și trei zile.
„Voronețul a reînviat” Așa cum a spus și stareța Mănăstirii Voroneț, Stavrofora Irina Pântescu, „Voronețul a înfruntat vitregiile istoriei, a depășit vremurile potrivnice, a reînviat și se înalță și astăzi în lumina binecuvântată a cerului albastru. Cu voia Bunului Dumnezeu, pentru rugăciunile Sf. Voievod Ștefan cel Mare și ale Sf. Cuvios Daniil Sihastrul, Sfânta Mănăstire Voroneț a împlinit 520 de ani”.
În luna iulie este programată o excursie documentară – „Ctitorii ștefaniene din 1487-1488”, iar în luna august se va organiza un pelerinaj de închinare la moaștele vitejilor – „Pe urmele Măriei sale”.
Sărbătoarea Voronețului – 520 de ani se va încheia în luna septembrie, când este programată o sesiune de comunicări: „Mărturii de trăire în Istorie” (în zilele de 12, 13 septembrie), urmată, pe data de 14 septembrie, cu resfințirea bisericii restaurate.





