Pictură și grafică

Vernisajul expoziției „Radu Bercea – Între Artă și Memorie” i-a pus pe tineri față în față cu istoria unei epoci



Radu Bercea, protagonistul filmului “Istoria unui destin", prezentat tinerilor în cadrul evenimentului
Radu Bercea, protagonistul filmului “Istoria unui destin", prezentat tinerilor în cadrul evenimentului

La Muzeul de Istorie din Suceava a avut loc miercuri, începând cu ora 14:30, vernisajul expoziției „Radu Bercea – Între Artă și Memorie”. Expoziția redă întocmai crâmpeie întunecate, tulburătoare din locurile de detenție pe unde a trecut autorul, cuprinzând 31 de lucrări de pictură și grafică. La eveniment au fost invitați mulți tineri, în mare parte elevi ai Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu”, care în cadrul evenimentului au vizionat și filmul ”Istoria unui destin”, o peliculă despre anii grei de detenție ai artistului, realizată de Paul Palencsar. Lucrările autorului, precum și filmul deopotrivă, i-au pus pe tineri față în față cu o epocă de tristă amintire, în speranța ca acele vremuri să nu se mai repete.
Expoziția a fost dedicată liceenilor, studenților, tinerilor în general, care ar trebui să cunoască istoria unui destin, a unui pictor și grafician care a trăit timp de cinci ani ororile regimului comunist. Cele două culori pe care artistul le-a folosit în realizarea lucrărilor, roșu și negru, subliniază martiriul și teroarea gulagului comunist. Devenit un reper al artei din Bucovina și un punct de sprijin al acestor tărâmuri culturale, artistul Radu Bercea a prezentat publicului o adevărată colecție de mărturisiri grafice, fiind elogiat de cei care îl cunosc și îl apreciază. Istoricul Ioan Mareș, directorul adjunct al muzeului sucevean, a evocat în câteva cuvinte acea epocă tristă, care nu trebuie dată uitării:”În acele vremuri de dictatură omul nu a mai fost om, el a devenit un instrument de tortură. Cel care gândea și încerca să se exprime liber era arestat și condamnat la ani lungi de suferință. Între aceste elite ale neamului s-a aflat și Radu Bercea, care a suferit cinci ani în temnițele comuniste și care a surprins în lucrările sale tocmai această suferință.”
Gânduri de apreciere și prietenie din partea celor veniți la vernisaj
Despre opera artistului s-a încumetat să schițeze câteva rânduri, închinându-i și un frumos eseu, artistul plastic Konstantyn Ungureanu Box, care a subliniat: ”L-am cunoscut pe Radu Bercea mai întâi prin opera sa, prin intermediul graficii satirice publicate de autor într-o revistă națională puternică, precum a fost «Urzica». Mi-am dat seama de atunci că pentru a fi un bun caricaturist trebuie să fii mai întâi un extraordinar desenator, să surprinzi fizionomia umană, trăsăturile și suferința, iar Radu Bercea era cel care le surprindea absolut pe toate. El este autorul care nu semnează lucrările, ci semnează suferința. Mulți vorbesc de Bercea că ar fi pictor, că ar fi artist decorator, că ar fi grafician. Eu dacă fac și semnez o mică istorie a artei, îl trec pe Radu Bercea printre graficienii militanți, un cronicar și memorialist laic, un artist veritabil. El este un cronicar al suferinței, dar nu a lui, ci a sute de mii de oameni, a unui popor. O surprinde într-un mod tragicomic cu multă forță, mergând până la sublim.”
Câteva cuvinte a vrut să rostească în cadrul evenimentului și unul dintre prietenii apropiați ai artistului, scriitorul și profesorul Constantin Bulboacă, care l-a elogiat pe Omul Radu Bercea: ”Aveți în față un om cu sufletul larg, un om cu inima deschisă, generos, un om care a suferit și vine să ne dea din plinul durerii sale. La cei aproape 80 de ani pe care îi are, are o energie, o putere creatoare extraordinară. Asta l-a ajutat să înfrunte cumplita teroare comunistă, după cum ați văzut în film și îl face să meargă și mai departe.”
Cu modestia-i binecunoscută, Radu Bercea a încheiat: ”Mă bucur pentru prezența atât de multor tineri și țin să mulțumesc celor care au vorbit aici. În rest ați văzut prin ce am trecut eu și cei din generația mea și-mi doresc ca aceste lucruri să nu se mai întâmple niciodată. Vă mulțumesc.”



Recomandări

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”