La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava va avea loc vineri, 18 mai, la ora 11:00, vernisajul expoziției de desene „Lupul pedepsit de iezi” și spectacolul organizat cu acest prilej de un grup de copii de la Eco-Școala „Ion Creangă” Nr. 9 Suceava.
Desenele în pastel a unui număr de peste 70 de elevi
Este vorba de o expoziție-șaradă care dezvoltă imagistic și compozițional povestea „Capra cu trei iezi”, o șarjă de desene realizate de elevii din clasa a V-a D, cărora li s-au alăturat câțiva elevi din clasele a VI-a și a VII-a, avându-i ca profesori coordonatori pe artistul plastic Constantin Ungureanu BOX și prof. Oltea Prelucă.
Dacă în luna mai 2010 Constantin Ungureanu BOX prezenta pe simezele aceleiași galerii expoziția „ME-TA-FO-RE”, realizată cu „mâzgălicii de la Școala 10”, un șotron grafic care provoca privirea la salturi dintr-un careu în altul, de data aceasta ne oferă o desfășurare vizuală policromă, care aliniază desenele în pastel (finisate de BOX) a unui număr de peste 70 de elevi.
Secvențe înșiruite ca într-un film care animă imaginația privitorilor
Poveștii lupului și iezilor care l-au pedepsit (care cuprinde circa 30 de imagini, secvențe înșiruite ca într-un film care animă imaginația privitorilor) i se alătură lucrările grafice realizate după versurile lui Topârceanu și Bacovia semnate de câțiva învățăcei cu personalitate: Alina Giurgiuveanu, Amalia Amarandei, Andreea Andrei, Ana-Maria Zlătaru.
Printre desene, într-o „dezordine artistică” studiată, ca într-un colaj suprarealist, BOX (care a panotat expoziția) a agățat pe pereții galeriei lucrările de control și testele de evaluare ale elevilor la disciplina Istoria Artei.
O demonstrație ad-hoc de creativitate
Spectacolul, care-i va antrena pe copii, va beneficia de acompaniamentul la chitară al prof. Adrian Șoiman. Ce va mai urma? Un happening, o demonstrație ad-hoc de creativitate neîngrădită, la care copiii vor desena cu cretă colorată, pe banda de hârtie care acoperă partea de jos a pereților galeriei.
Marele improvizator Constantin Ungureanu BOX ne spune că toată această întâmplare nu are o regie bine stabilită.
„Nu avem nici partitura – accentuează el – compunem și interpretăm totul pe loc!”.