Vernisaj și lansare de carte, la Rădăuți

Vernisaj și lansare de carte la Rădăuți
Vernisaj și lansare de carte la Rădăuți

La Galeria de Artă din Rădăuți va avea loc miercuri, 19 noiembrie a.c., la ora 13.00, vernisajul expoziției cu genericul „Bucovina în artele vizuale contemporane”.Expoziția etalează lucrările realizate în luna iulie de participanții celor două tabere de creație organizate de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Școala de Arte „Ion Irimescu”. Este vorba de „Lumina Nordului” (ediția a IX-a) și „Bucovina în artele vizuale contemporane” (ediția I), tabere care au reunit artiști din mai multe județe ale țării. Cu prilejul vernisării expoziției (care se află pe simeze din data de 10 noiembrie) va fi lansat și cel de-al III-lea volum al lucrării „Efigii în filigran” (cu subtitlul „Acorduri afective”), lucrare editată de Centrul Cultural Bucovina, dedicată artelor plastice din arealul bucovinean.

Recomandări

„Grecii de peste mări”, o incursiune în lumea credințelor și ideilor despre viață și moarte, prin intermediul vaselor cu figuri roșii, la Muzeul de Istorie Suceava

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori

„Alchimia luminii”, prima și singura expoziție retrospectivă Mihai Cismaru, la Sala Parter a Muzeului de Istorie