Vernisaj „Popas la Sucevița”



Anghel-Vasile Siminiuc panotând expoziția
Anghel-Vasile Siminiuc panotând expoziția

La Galeria de Artă “Ion Irimescu” din municipiul Suceava va avea loc miercuri, la ora 17:00, vernisajul expoziției de pictură și grafică a artistului plastic sucevean Anghel-Vasile Siminiuc.
Așa cum ne-a obișnuit de o bună bucată de vreme, în jurul zilei în care-și prinde la butoniera vârstei floarea unui alt an care-i încărunțește tâmplele, Anghel-Vasile Siminiuc ne oferă o nouă desfășurare vizuală, un grupaj alcătuit din circa 30 de lucrări, cu un generic care localizează zona tematică: „Popas la Sucevița”.
Popasul a fost făcut în primăvara acestui an, în intervalul 22 aprilie – 6 mai, cu prilejul taberei de creație circumscrise proiectului transfrontalier “Arta, un limbaj comun între două culturi”, proiect care a antrenat un număr de 30 de artiști plastici, 15 români și 15 din Ucraina, și s-a soldat cu o expoziție colectivă de anvergură prezentată atât la Suceava, cât și la Cernăuți.
Anghel-Vasile Siminiuc își deschide însă acum propria sa expoziție, în care schițele realizate atunci, prelucrate între timp în atelier, developează toată încărcătura cromatică acumulată pe retină.



Recomandări

Un reper al artei din Bucovina, artistul Radu Bercea a fost omagiat prin lansarea unei expoziții la Gura Humorului

Un reper al artei din Bucovina, artistul Radu Bercea a fost omagiat prin lansarea unei expoziții la Gura Humorului
Un reper al artei din Bucovina, artistul Radu Bercea a fost omagiat prin lansarea unei expoziții la Gura Humorului

Lansarea albumului de artă „Angela Pitariu Bolnavu”, la Muzeul de Istorie Suceava, un demers cultural primit cu entuziasm de suceveni

Tapiseriile Luciei Pușcașu, „ferestre deschise spre un orizont imaginar”, „scene de teatru, la care sunteți chemați să fiți regizori”