Centrul Cultural Bucovina organizează astăzi, la ora 12:00, la Galeria „Bucovina” din incinta Palatului Administrativ din municipiul Suceava, vernisajul expoziției cu genericul „Peisaj european – Bucovina”.
Peisajele expuse sunt selectate din lucrările realizate în cele patru ediții organizate până acum ale Taberei naționale de artă plastică „Lumina Nordului”, proiect inițiat și organizat de Școala de Arte „Ion Irimescu” Suceava. Expoziția este cu vânzare.