Vernisaj la Universitate



Membrii Asociației de Artă „Nicolae Tonitza”, care reunește creatorii plastici din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ne invită luni, la ora 12,00, la vernisajul unei expoziții organizate pe simezele universitare. Încurajați de modul în care a fost primită de public prima lor manifestare expozițională de grup după constituirea statutară a acestei asociației de breaslă (expoziție care a prezentat, în ultima decadă a lunii octombrie, în perimetrul Muzeului de Științele Naturii, un grupaj selectiv alcătuit din 38 de lucrări de pictură, grafică și sculptură) și după ce „starostele” lor, Ana-Maria Ovadiuc, a obținut unul din premiile Salonului anual al artiștilor plastici din județul Suceava (salon ale cărui lucrări pot fi văzute încă în expoziția de la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera), zece creatori (Irina Amarandei, Cristina Anghel, Evelina Graur, Cezar Iacoboaie, Alexandru Ipătescu, Cristina Lauric, Ana-Maria Ovadiuc, Gabriela Popoveniuc, Raluca Schipor și Ionela Ududec) ne oferă, ca dar de sărbători, prilejul de a ne bucura privirea cu cele mai recente lucrări ale lor.